full screen background image

Premierul palestinian i-a prezentat preşedintelui Abbas demisia guvernului său

Premierul palestinian Rami Hamdallah a prezentat luni demisia guvernului său, într-un moment în care preşedintele Mahmoud Abbas încearcă să formeze o nouă coaliţie, informează AFP.

Aceste eforturi ale preşedintelui Abbas sunt considerate de mulţi analişti un mijloc suplimentar de a-i izola pe rivalii săi islamişti din Hamas.

Hamdallah ‘pune guvernul său la dispoziţia preşedintelui Mahmoud Abbas’, a anunţat un purtător de cuvânt al executivului într-un comunicat. Hamdallah a mai înaintat demisia guvernului său în 2015, fără ca aceasta să intre în vigoare.

Guvernul este subdiacent Autorităţii Palestiniene, entitate interimară internaţional recunoscută şi menită să prefigureze un stat independent care ar include Cisiordania şi Fâşia Gaza, separate de câteva zeci de kilometri de teritoriul palestinian, notează AFP.

Hamas a preluat puterea în Gaza în 2007, în urma unui război civil cu partidul laic Fatah al lui Abbas, dominant asupra Autorităţii, după refuzul comunităţii internaţionale de a recunoaşte victoria-şoc a islamiştilor în alegerile parlamentare din 2006.

Hamas, care refuză să recunoască Israelul, este considerat terorist de statul israelian, SUA şi UE, şi nefrecventabil de unele ţări arabe.

Autoritatea prezidată de preşedintele Abbas nu-şi mai exercită controlul, limitat de ocupaţia israeliană, decât asupra unor segmente din Cisiordania.

Diviziunile palestiniene sunt considerate unul dintre obstacole în calea reglementării conflictului israeliano-palestinian şi a găsirii unei soluţii la tarele cu care se confruntă Fâşia Gaza: războaie, blocade din partea Israelului şi Egiptului, sărăcie. Toate eforturile de a pune capăt unui deceniu de dispute devastatoare au eşuat, iar Hamas şi Fatah sunt în continuare în stare de conflict.

Actualul guvern stabilit în Cisiordania este un vestigiu al cabinetului format din personalităţi independente pe care Fatah şi Hamas au convenit să-l creeze în 2014, când cele două formaţiuni îşi anunţaseră reconcilierea.

Comitetul Central al Fatah a recomandat duminică seara formarea unui nou guvern compus din membri ai Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OLP), entitate recunoscută internaţional drept reprezentata palestinienilor din Teritorii şi din diaspora.

Hamas nu face parte din OLP, aminteşte AFP. AGERPRES

comments

comments