full screen background image

Dosare penale pentru şoferi băuţi care nu au oprit la semnalele poliţiştilor

Duminică noapte, la ora 22.45, în timp ce acționa pe DJ 208B din comuna Siminicea, o patrulă de poliție a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism.

Conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia, cu semnalele luminoase și acustice în funcțiune, până la intersecţia dintre DJ 208B cu un drum comunal, unde autoturismul s-a oprit.

Şoferul a fost identificat de polițiști ca fiind un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Suceava.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În această noapte, în jurul orei 00.20, în timp ce acționa pe DJ 209G din comuna Ulma, un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus a observat un autoturism care avea o deplasarea sinuoasă și al cărui conducător nu s-a conformat semnalelor de oprire, continuându-și deplasarea.

Pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, bărbatul de la volan a pierdut controlul asupra direcției de mers, fiind proiectat într-un șanț.

Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un localnic, de 38 de ani.

Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauze s-au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments