full screen background image

Evenimente la Suceava pentru celebrarea Unirii Principatelor Române

Palatul Administrativ din Suceava a găzduit, miercuri, un simpozion dedicat Micii Uniri, organizat de filiala “Petru Muşat” a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere (ANCMRR) “Alexandru Ioan Cuza”.

Printre participanţi s-au numărat prefectul Sucevei, Mirela Adomnicăi, şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Viorel Seredenciuc.

Preşedintele filialei ANCMRR, generalul de brigadă în rezervă Zaharie Cojocaru, a vorbit asistenţei despre actul istoric de la 24 ianuarie 1859, iar un alt reprezentant al filialei a evocat personalitatea lui Mihail Kogălniceanu, om politic al vremii, care a devenit prim-ministru al României pe 11 octombrie 1863.

Şi la Biblioteca Bucovinei ”I.G. Sbiera” din Suceava a fost marcată, miercuri, Unirea Principatelor de la 24 ianuarie 1859, printr-un eveniment intitulat “Mica Unire, o pagină de istorie remarcabilă”, invitatul manifestării fiind lectorul universitar doctor Radu Florian Bruja, de la Facultarea de Istorie şi Geografie din cadrul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava.

Totodată, Muzeul Bucovinei a găzduit, miercuri, o evocare aniversară la 160 de la Mica Unire, în organizarea muzeografului Cristina Slavic.

Programul a inclus o scurtă prezentare a Unirii Principatelor Române refelectată în literatură, precum şi un moment artistic realizat de elevii de la Colegiul ”Mihai Eminescu” din Suceava, coordonaţi de prof. Rodica Cozaciuc.

comments

comments