Polițiștii de frontieră de la Sectorul Poliției de Frontieră Brodina au descoperit, în apropierea frontierei de stat, pe timpul unor acțiuni specifice, mai multe colete cu țigări.
Țigările au fost duse la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 1.990 de pachete, în valoare de 23.300 de lei.
De asemenea, întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauză, se efectuează verificări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.