În cursul zilei de joi, în jurul orei 15.00, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Rădăuți, un tânăr, de 23 de ani, din comuna Burla, s-a angajat în depășirea unui autoturism fără să se asigure corespunzător.
Cu această ocazie, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar, din sens opus, de o femeie, de 28 de ani, din comuna Marginea, pe care l-a proiectat într-un pom ornamental de pe marginea drumului.
Din accident, a rezultat rănirea conducătoarei auto și a unei femei, de 52 de ani, din comuna Sucevița, pasageră în autoturismul condus de aceasta, precum și rănirea unei tinere, de 18 ani, din comuna Marginea, pasageră în celălalt autoturism.
Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.