Liverpool – Bayern Munchen şi Manchester United – Paris Saint-Germain sunt cele mai interesante dueluri din optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, potrivit tragerii la sorţi efectuate luni la Nyon.
Liverpool, finalista ediţiei trecute, şi Bayern s-au întâlnit ultima oară în 2001, în Supercupa Europei, la Monaco, ”cormoranii” câştigând cu 3-2. Liverpool a avut câştig de cauză şi în singurul duel din Cupa Campionilor Europeni, în semifinala ediţiei 1980/81, după 0-0 acasă şi 1-1 în deplasare, iar ulterior a cucerit trofeul.
Manchester United şi PSG se vor întâlni în premieră în cupele europene.
Real Madrid, campioana en titre, o va înfrunta pe Ajax, vicecampioana Olandei. Real a câştigat ultimele sale şase meciuri cu Ajax, marcând 20 de goluri şi primind doar două. Cele două s-au întâlnit ultima oară în ediţia 2012-2013, în grupe, când madrilenii s-au impus cu 4-1 în ambele partide.
Singurele meciuri dintre Atletico şi Juventus în cupele europene au avut loc în ediţia 2014-2015, când Atletico a învins cu 1-0 la Madrid şi la Torino a fost 0-0.
FC Barcelona, o altă favorită la câştigarea trofeului, are patru victorii şi două egaluri în duelurile cu Lyon, ultimele două partide directe consemnând un egal la Lyon, 1-1, şi victorie pe Camp Nou, 5-2, în ediţia 2008/09.
Partidele din prima manşă a optimilor vor avea loc pe 12-13, respectiv 19-20 februarie, iar cele din manşa secundă pe 5-6, respectiv 12-13 martie. Finala competiţiei se va juca pe 1 iunie, pe Estadio Metropolitano din Madrid.
Programul meciurilor din optimi:
Schalke 04 (Germania) – Manchester City (Anglia)
Atletico Madrid (Spania) – Juventus Torino (Italia)
Manchester United (Anglia) – Paris Saint-Germain (Franţa)
Tottenham Hotspur (Anglia) – Borussia Dortmund (Germania)
Olympique Lyon (Franţa) – FC Barcelona (Spania)
AS Roma (Italia) – FC Porto (Portugalia)
Ajax Amsterdam (Olanda) – Real Madrid (Spania)
Liverpool (Anglia) – Bayern Munchen (Germania)
AGERPRES