full screen background image

Guvernul se reuneşte în şedinţă astăzi, însă nu va adopta proiectul de buget pentru 2019

Guvernul se reuneşte în şedinţă astăzi, de la ora 13.00 însă, după cum a spus ministrul Finanţelor, nu va adopta proiectul de buget pentru 2019, deşi mai este puţin până la finalul anului, Eugen Teodorovici a declarat, miercuri, că mai trebuie dezbătute mai multe aspecte legate de modul în care vor fi cheltuiţi banii.

Teodorovici, a anunţat, marţi, după ce preşedintele Klaus Iohannis a suspendat şedinta Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), că bugetul de stat pentru anul viitor trebuie să fie foarte bine discutat şi dezbătut, în contextul în care Produsul Intern Brut (PIB) va depăşi în 2019, pentru prima dată, 1.000 de miliarde de lei, iar Guvernul mizează pe o creştere economică de 5,5%. Ministrul a subliniat că anul viitor trebuie să fie un an al investiţiilor.

Miercuri, Teodorovici a precizat că proiectul de buget nu va fi discutat, joi, în şedinţa de Guvern.

”Bugetul pe 2019 nu va fi discutat joi în şedinţa de Guvern (…), mai trebuie clarificate anumite aspecte. (…) Unii întreabă cum faceţi rost de fondurile pentru investiţiile locale, cele 10 miliarde de euro? Cum o să derulaţi investiţiile prin parteneriatele public private pe infrastructură? Aceste elemente au fost prinse în bugetul pentru 2019, dar mai sunt etape procedurale”, a spus ministrul.

Ministrul a subliniat că acest proiect trebuie dezbătut pentru a nu exista neclarităţi, dar nu a putut preciza dacă bugetul va fi adoptat până la 1 ianuarie 2019.

”Este foarte important să fie totul foarte clar, este mai important ca niciodată. Va exista o dezbatere şi va fi un buget foarte bine fundamentat”, a spus ministrul.

Teodorovici a precizat că, chiar dacă bugetul va fi adoptat după 1 ianuarie 2019, nu vor exista blocaje în ceea ce priveşte plăţile, iar Guvernul este pregătit pentru o astfel de situaţie, în contextul în care legea prevede că, în astfel de situaţii, poate fi utilizat modelul bugetului pentru anul anterior.

comments

comments