Mai este foarte puțin până la vacanța de iarnă. Drept pentru care timpul rămas e folosit și pentru pregătirea serbărilor în așteptarea lui Moș Crăciun. Să nu credeți că este chiar atât de simplu pentru vreunul dintre cei implicați. Serbările dau startul frământărilor de toate felurile.
Dacă ne gândim la unii părinți, participanți consecvenți la serbările celor mici, putem anticipa întrebările generatoare de frământări: “Oare al meu copil iar va sta pe rândul din spate la serbare?… Ce dacă e înalt? Cea pirpirie din spate nu poate sta puțin pe vârfuri, ca să se vadă? Sau poate sări din când în când, ca să-și vadă părinții. Că doar vine Moșul! Și ar părea semn de bucurie… Oare va reuși să-și dovedească talentul dacă are un vers mai puțin decât colegul de bancă?… Nu știu cum, dar numai mie mi se întâmplă din astea…” Frământări de-ale părinților…
Care sunt, însă, frământările profesorilor? Sunt cele generate tocmai de posibilele întrebări ale părinților… “E drept că cei înalți stau tot timpul în rândul din spate. Dar în linie dreaptă n-am cum să-i așez. În privința versurilor, anul acesta mi-am luat măsuri de precauție. Câte cinci versuri fiecare… Dar ce te faci dacă se apucă vreun părinte să numere cuvintele?!…”
Doar copiii au frământări mai puține… “Oare va veni Moșul cel adevărat?…” Chiar și în al doilea rând de este, îi va cânta Moșului cu același drag și puține sau multe versurile, le va recita pe nerăsuflate. Tot cu drag! E drept că mami și tati ar fi vrut să se vadă mai bine pentru viitoarea poză pentru Facebook, dar el e mai bine acolo. Căci se văd mai puțin emoțiile.
Mă gândeam ce bine ar fi ca anul acesta să ne pese – părinți sau profesori – mai puțin de rândul în care șade cel mic la serbare sau de numărul de cuvinte pe care le rostește. Și să ne pese mai mult de bucuria și emoțiile lui. Căci vine Crăciunul! Și ne dorim să fim și mai buni cu toții!
