Vremea va deveni rece în majoritatea regiunilor în acest weekend, chiar deosebit de rece în estul şi sud-estul teritoriului, unde şi vântul va avea unele intensificări, iar valorile termice vor fi negative în cursul nopţilor şi al dimineţilor, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În zonele montane va ninge şi vor fi intensificări ale vântului îndeosebi pe creste, spulberând zăpada.
De asemenea, în regiunile estice, sudice şi centrale se vor semnala precipitaţii slabe, dar sub formă de ninsoare sau lapoviţă, mai ales în cursul zilei de vineri, 16 noiembrie, şi al nopţii de vineri spre sâmbătă (16/17 noiembrie).
Informarea de răcire a vremii emisă de ANM, valabilă în majoritatea regiunilor, a intrat în vigoare vineri dimineaţa, la ora 5:00, şi va fi valabilă până duminică, la ora 12:00.AGERPRES