full screen background image

Finanţarea pentru bazinul de înot din Rădăuţi va începe anul viitor

Miercuri, 31 octombrie, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local Rădăuţi.

Ordinea de zi a fost suplimentata cu încă trei proiecte, plus trei puncte la diverse.

Președinte de ședință a fost viceprimarul municipiului, Bogdan Loghin.

Şedinţa a început cu înmânarea diplomei de cetățean de onoare al municipiului Rădăuți fostului senator Teodor Haucă, prezent la ședință.

Primarul Nistor Tătar a vorbit despre stadiul proiectelor aflate în derulare.

El a precizat că s-a întocmit documentația pentru bazinul de înot, după 1 ianuarie urmând să înceapă finanțarea.

După ce se obține finanțarea pentru bazinul de înot, vor începe lucrările la o sală de sport, cu 180 de locuri, la Colegiul “Andronic Motrescu”.

Tătar a mai spus că lucrările la terenul de sport de la Colegiul Tehnic Rădăuți sunt aproape finalizate şi că, anul viitor, se va face și un teren de sport tip balon la Şcoala Gimnazială nr.1 “Gheorghe Popadiuc”.

Deasemenea, Primăria Rădăuți va finanța cu o sumă importantă mansardarea Spitalului Municipal Rădăuți.

Ședința a decurs fără probleme, doar punctul 21 de pe ordinea de zi (Proiect de hotărâre privind completarea domeniului privat al municipiului Rădăuţi cu terenul în suprafaţă de 950 mp situat în municipiul Rădăuţi, str. 1 Mai, nr. 109 şi constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros în favoarea Firmei Bennelli Trans S.R.L. – iniţiator, primar Nistor Tătar) generând ceva discuții, proiectul fiind retransmis la comisii, urmând să fie reintrodus pe ordinea de zi la o ședință viitoare.

comments

comments