Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, prăznuit vineri de credincioşii creştini, este patronul Tesalonicului, alături de Sfântul Apostol Pavel şi de Sfântul Grigorie Palama. A fost ucis în ziua de 26 octombrie, pentru că a mărturisit credinţa creştină şi nu a vrut să se închine la zei. În tradiţia populară, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir este patronul păstorilor şi vestitorul iernii.
Sfântul Dimitrie a trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305). Fiu al prefectului din Tesalonic, el a fost numit, datorită calităţilor sale, guvernator al Tesalonicului, după moartea tatălui său.
Mai târziu, împăratul Maximian a aflat că Dimitrie este creştin, fapt care l-a mâniat foarte tare. Aşa că, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor.
Venit la Tesalonic, împăratul l-a întrebat pe Dimitrie dacă sunt adevărate cele auzite despre el, că şi-a dat toată averea săracilor şi că se închină lui Dumnezeu. Dimitrie a mărturisit că este creştin şi a defăimat închinarea la zei. Pedeapsa împăratului a fost maximă: Dimitrie a fost închis în temniţă şi ucis cu suliţa.
În oraşul în care a trăit există astăzi o Biserică închinată Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de mir.
Obiceiuri şi superstiţii de Sf. Dumitru
În credinţa populară, Sfântul Dimitrie este vestitorul iernii şi patronul păstorilor. Astfel, dacă Sfântul Gheorghe încuie iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dimitrie desfrunzeşte codrul şi usucă plantele.
Se mai spune că de Sfântul Dimitrie, căldura intră în pământ şi gerul începe să-şi arate colţii.
Această sărbătoare este întâmpinată în fiecare an cu hramuri, pomeni cu colaci, dar şi cu jocuri cu focuri vii. După hramul Sfintei Parascheva, Sfântul Dumitru reprezintă ultima şi cea mai însemnată sărbătoare a toamnei, care, conform superstiţiilor pastorale, marchează începutul iernii.
Printre cele mai spectaculoase obiceiuri care se săvârşesc în ajun de Sâmedru sunt focurile vii. În ajunul sărbătorii, în noaptea de 25 octombrie se ţine “Focul lui Sâmedru”, moment in care oamenii obişnuiesc să aprindă focuri în curţi sau pe dealuri.
Conform tradiţiei populare, oamenii care sar peste flăcări vor fi sănătoşi întregul an şi feriţi de necazuri, nenorociri şi boli. Rolul focului este de a alunga fiarele, având şi puteri roditoare, astfel încât după ce este stins oamenii obişnuiesc să arunce în grădină cenuşa şi cărbunii.
Femeile obişnuiesc să împartă covrigi, nuci, mere, pâine, struguri şi prune uscate tuturor celor care sar peste foc.
De asemenea, în această zi se pomenesc şi morţii şi se dă de pomană coliva de Sâmedru, dar şi colaci în formă de cruce.
Conform tradiţiei, Sâmedru era considerat patronul păstorilor. Pentru a putea vedea cum va fi iarna care vine, păstorii obişnuiesc să îşi aşeze cojocul pe iarbă în mijlocul oilor, aşteptând să vadă care oaie se va aşeza pe el. Dacă o oaie neagră se aşează înseamnă că iarna va fi una bună, în timp ce dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aprigă.
Un alt mod de a afla cum va fi iarna este să urmăreşti mersul oilor în dimineaţa sărbătorii Sfântului Dumitru. Dacă dimineaţa se va trezi întâi o oaie albă şi va pleca înspre sud, iarna va fi grea; dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, iarna va fi uşoară.
În Bucovina, persoanele care vor semăna usturoiul după sărbătoarea Sfântului Dumitru vor avea parte anul viitor doar de pagubă.
În regiunea Olteniei, oamenii cred că doar dacă vei respecta toate tradiţiile acestei sărbători vei fi într-adevar protejat de necazuri şi primejdii.
De Sfântul Dumitru nu trebuie folosit pieptănul. În caz contrar vei atrage asupra ta necazuri şi primejdii, potrivit credinţei populare.
În anumite zone, ţăranii îl cinstesc pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir, ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul, folosit la împărtăşanie.
Gospodinele spun că varza trebuie pusă la murat după ziua Sfântului Dumitru ca să fie bună şi să reziste toată iarna
Sfântul Dumitru este şi o zi a soroacelor. Este ziua în care se terminau învoielile încheiate între stăpânii oilor şi ciobani de Sfântul Gheorghe, de unde şi expresia populară “la Sân-Gheorghe se încaieră câinii, iar la Sâmedru se sfădesc stăpânii”.
