full screen background image

Încă 5 spitale din judeţ, încluse în Programul de Screening Auditiv la nou-născuţi

Direcţia de Sănătate Publică Suceava a anunţat că Ministerul Sănătăţii a aprobat includerea în Programul de Screening Auditiv la nou-născuţi pentru anul 2018, pe lângă Spitalul Judeţean “Sf. Ioan cel Nou” Suceava, a încă 5 spitale din judeţ.

Este vorba despre principalele unităţi medicale din Rădăuţi, Fălticeni, Gura Humorului, Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc.

Aparatura va fi achiziţionată, până la sfârşitul anului 2018, de către Spitalul Judeţean “Sf. Ioan cel Nou” Suceava (2 buc)., Spitalul Municipal “Sf. Doctori Cosma şi Damian” Rădăuţ (2 buc.), Spitalul Municipal Fălticeni (1 buc.), Spitalul Orăşenesc Gura Humorului (1 buc.), Spitalul Municipal Vatra Dornei (1 buc.) şi Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc (3 buc.).

În cadrul Programului de Screening Auditiv au fost investigaţi, de la începutul anului şi până acum, un numar de 1.752 de nou-născuţi, în cadrul Maternităţii Spitalului Judeţean.

comments

comments