În județul Suceava vor funcționa 558 de secții de votare la referendumul pentru redefinirea familiei, care se va desfăşura în zilele de 6 şi 7 octombrie.
Față de ultimul scrutin electoral, acum sunt 3 secții de votare în plus.
Recent au fost desemnați, prin tragere la sorți, președinții Birourilor secțiilor de votare, urmând ca pe 2 și 3 octombrie să se desfășoare la Suceava, Fălticeni, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc instruirea președinților secțiilor de votare.
Referendumul va avea loc sâmbătă şi duminică, între orele 7.00 – 21.00.
Întrebarea de pe buletinele de vot va fi „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”.
„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instituirea copiilor” prevede modificarea adusă articolului 48 din Constituţia României.