full screen background image

Valentin Popa se declară mulţumit de activitatea sa la minister

Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a declarat luni că este mulţumit de activitatea pe care a desfăşurat-o la minister şi consideră că până acum şi-a făcut “bine treaba”.

“Eu aş spune că sunt mulţumit. Am făcut un raport de activitate amplu, l-am prezentat doamnei prim-ministru şi intenţionez să îl prezint şi public pe site-ul ministerului şi veţi vedea acolo toate realizările”, a spus ministrul, prezent la deschiderea anului universitar la UPB.

Întrebat dacă îi este teamă că ar putea să se afle pe lista miniştrilor care vor fi remaniaţi, Popa a răspuns: “De ce să îmi fie teamă? Atât timp cât doamna prim-ministru va avea nevoie de mine, mă va ţine în Guvern. Când va considera că nu îmi fac treaba, mă va remania. În momentul de faţă consider că mi-am făcut bine treaba”.

El a făcut referire şi la eroarea apărută în manualul de Geografie de clasa a VI-a.

”Într-adevăr, manualul de Geografie a fost ca un duş rece pentru autori, pentru evaluatori şi chiar şi pentru editură, dar avem de-a face şi cu o premieră. Este pentru prima oară când cineva plăteşte pentru greşeli. (…) Sunt sigur că de acum Ministerul Educaţiei Naţionale va avea o clauză contractuală în acest sens indiferent de editura care va furniza manualele. Acest duş rece a fost bun pentru autori, pentru evaluatori şi pentru editură”, a mai arătat Valentin Popa. AGERPRES

comments

comments