Primarul municipiului Suceava, ION LUNGU, a dat asigurări că sucevenii abonați la sistemul termic centralizat vor plăti același tarif de 240 de lei gigacaloria și iarna următoare.
El a afirmat că declarațiile de marţi ale administratorului “Bioenergy”, ADRIAN BODEA – potrivit cărora prețul final al gigacaloriei va ajunge la 470 de lei – sunt „alarmiste și panichează populația”.
LUNGU a spus că – în conformitate cu simulările de tarif efectuate – prețul gigacaloriei va fi de aproximativ 400 de lei, din care populația va plăti 240 de lei, iar Primăria 160 de lei.
LUNGU a mai spus că “nu se pune problema” majorării prețului la distribuție de către “Thermonet”, tariful urmând să rămână 180 de lei pe gigacalorie.