Prefectul Județului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi, a convocat, în ședință extraordinară, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava, joi, 2 august 2018, pentru a analiza și aproba raportul sinteză privind evaluarea pagubelor produse, în județul Suceava, ca urmare a inundațiilor din perioada 16-31 iulie 2018.
La începutul ședinței, prefectul Adomnicăi a adresat mulțumiri “tuturor colegilor care s-au implicat, în mod direct, dar și celor care au gestionat, de la niveul instituțiilor pe care le conduc, o situația de excepție”. Deasemenea, prefectul a apreciat că intervenția SGA-ului la digurile afectate, în această perioadă, a fost “cât se poate de operativă și eficientă”, limitând pagubele care altfel ar fi fost mult mai mari.
Potrivit raportului prezentat de directorul SGA Suceava, jurist Daniel Drăgoi, au suferit pagube în infrastructură 54 de unități teritorial administrative, cu 117 localități, valoarea totală a distrugerilor evaluate fiind estimată la 97,899 milioane lei.
Astfel, pe teritoriul județului au fost afectate 7 lucrări hidrotehnice ale SGA – lucrări care înseamnă regularizări și amenajări de râuri, îndiguiri, apărare și consolidare de maluri de ape, valoarea pagubelor SGA fiind de 49,638 milioane lei. Pagubele raportate de Direcția Județeană Drumuri și Poduri se cifrează la 2,592 milioane lei.
Au mai fost afectate 3 case, peste 127 km de drum județean, drum comunal pe o lungime de circa 178 de km, 82,4 km de rețea stradală, 135 podețe, 22 punți, aproximativ 11 km apărări de mal.
După ședința CJSU, macheta cu centralizarea pagubelor produse în perioada menționată a fost transmisă Ministerului Afacerilor Interne, care o va comunica Seretariatului General al Guvernului, unde sunt centralizate evaluările pagubelor pentru care se vor solicita despăgubiri din Fondul de solidaritate al UE.
“Având în vedere și alunecările de teren care ne-au fost semnalate la Broșteni, Izvoarele Sucevei și la Ilișești, probleme a căror complexitate determină o altă evaluare decât cea făcută până acum, de către aceste comisii interinstituționale, ne-am propus ca, de săptămâna viitoare, să găsim o soluție – implicând inclusiv UAT-urile-, pentru o sursă de finanțare în vederea expertizării alunecărilor de teren și pentru rezolvarea acestor probleme”, a precizat prefectul județului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi.
La nivelul Instituției Prefectului-Județul Suceava, se centralizează, în continuare, rapoartele operative transmise de primării, iar comisiile interinstituționale merg în teren pentru alte evalurări. Odată cu retragerea apelor se produc eroziuni și surpări de maluri, astfel încât situația evaluării pagubelor este în dinamică.
Toate pagubele ce vor fi centralizate și evaluate, la final, vor constitui obiectul unui nou proiect de Hotărâre de Guvern, prin care se vor solicita Guvernului alte sume.
În perioada 16-31 iulie, județul Suceava s-a aflat sub efectul mai multor atenționări și avertizări cod galben de fenomene meteo periculoase.
Totodată, au fost 3 atenționări și 7 avertizări cod portocaliu de fenomene meteo periculoase.