Compania Națională de Transport al Energiei Electrice (CNTEE) Transelectrica SA a inaugurat vineri, 27 iulie, lucrările de modernizare realizate la Stația electrică de transformare 400/220/110/20 kV Suceava, un important nod al Rețelei Electrice de Transport, care asigură funcționarea în condiții de siguranță a Sistemului Electroenergetic Național și face legătura între provinciile istorice ale țării.
Ceremonia de inaugurare s-a desfășurat în prezența ministrului Economiei, Dănuț Andrușcă, a prefectului județului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi, precum și a reprezentanților Parlamentului României, senatorul Ioan Stan și deputatul Alexandru Rădulescu.
Din partea Transelectrica, au fost prezenți membrii Consiliului de Supraveghere – Ion Ciuculete, Liviu Ilași, Fănel Mihalcea și Adrian Mitroi, precum și membrii Directoratului – Adrian Constantin Rusu, drian Mircea Teodorescu, Constantin Saragea și Viorel Vasiu.
De asemenea, la eveniment au participat reprezentanții companiilor contractoare.
Demarate în august 2015, lucrările de modernizare au vizat nivelele de tensiune de 110 kV și 20 kV și au fost executate de asocierea Siemens SRL – EMSESNS PROD SRL.
Investiția are o valoare de peste 24 de milioane de lei și este realizată integral din fonduri proprii ale Companiei.
Stația 400/220/110/20 kV Suceava este un important nod energetic din nordul țării atât pentru viitoarea LEA 400 kV Gădălin-Suceava, care va închide inelul de 400 kV între Moldova și Ardeal, cât și pentru viitoarea LEA 400 kV Suceava-Bălți, parte din proiectul de interconectare a sistemelor electroenergetice din România și din Republica Moldova.
Ministrul Economiei, domnul Dănuț Andrușcă, a salutat proiectului finalizat de Transelectrica la Suceava și a subliniat importanța investițiilor realizate de companie în acest an.
”Investiția în stația de la Suceava este importantă atât pentru companie, pentru că este o dovadă că Transelectrica urmărește riguros programul de investiții, cât și pentru întreaga regiune, pentru că stația de la Suceava asigură alimentarea cu energie a două județe: Suceava și Botoșani. Vorbim despre o investiție strategică în toate sensurile cuvântului. Transelectrica are executate și în curs de executare proiecte de investiții importante: atât cei aproape 200 de kilometri de Linie Electrica Aeriană, în valoare de 47,5 milioane de euro, care permit conectarea energetică cu vecinii sârbi și ungari, dar și demersurile susținute pentru închiderea inelului de 400 kV, aceasta autostradă a energiei electrice pe care o dezvoltăm în România. Pentru anul 2018, Transelectrica are în plan investiții în valoare de 420 milioane lei, dintre care 120 de milioane de lei sunt alocați pentru lucrări noi. De asemenea, Transelectrica a obținut o co-finanțare de 27 de milioane de euro de la Comisia Europeană, din care a încasat deja 2,2 milioane de euro, pentru linia Cernavodă-Stâlpu. Mă bucur să constat că eforturile Transelectrica pentru accelerarea investițiilor sunt din ce în ce mai vizibile”, a declarat Andrușcă.
Directorul General Executiv al CNTEE Transelectrica, Adrian Constantin RUSU, a declarat: „Mă bucur că în Anul Centenarului Marii Uniri, Stația Electrică de Transformare 400/220/110/20 kV Suceava este pregătită să devină unul dintre nodurile-cheie ale Sistemului Electroenergetic Național, care unește regiunile istorice ale României, din punct de vedere energetic. Odată cu modernizarea nivelelor 110 kV și 20 kV, Stația 400/220/110/20 kV Suceava permite închiderea inelului de 400 kV în zona de nord, asigurând legătură între Moldova și Ardeal, prin viitoarea linie de 400 kV Suceava – Gădălin. Totodată, se creează condiții pentru ca această stație să fie un punct de legătură pentru viitoarea interconexiune a sistemelor electroenergetice ale României și Republicii Moldova, prin linia Suceava-Bălți. Prin modernizarea completă a acestei stații crește siguranța în alimentare a consumatorilor locali, dar mai ales crește siguranța în funcționare a Sistemului Electroenergetic Național”.
Lucrările de modernizare au constat, în principal, în înlocuirea de echipamente primare, înlocuirea instalațiilor de protecție și automatizări existente cu un sistem de comandă – control integrat, ceea ce va conduce la creșterea siguranței în funcționare, precum și la reducerea costurilor de mentenanță. Stația Suceava, aflată în exploatarea Sucursalei de Transport Bacău a CNTEE Transelectrica SA, funcționează pe patru nivele de tensiune 400/220/110/20 kV și alimentează consumatorii din județele Botoșani și Suceava. Stațiile de 400 și 220 kV au fost modernizate într-o primă etapă, în perioada 2009-2011, în cadrul proiectului ”Trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Gutinaș – Bacău Sud – Roman Nord – Suceava din Sistemul Național de Transport al Energiei Electrice”.
Prin stația 110 kV se asigură alimentarea zonei de consum Moldova Nord și racordarea CET Suceava la Sistemul Electroenergetic Național, iar stația 20 kV asigură alimentarea unor consumatori locali și alimentarea serviciilor proprii ale stației 110/20 kV Suceava. Stația electrică de transformare 110/20 kV Suceava a fost pusă în funcțiune în 1968; tensiunea de 220 kV a fost introdusă în anul 1975, iar din anul 2009 în stația Suceava a fost introdusă și tensiunea de 400 kV. De asemenea, în Stația Suceava a fost introdusă pentru prima dată în România, în anii ’80, informatica de proces în instalațiile electrice.
Sucursala de Transport Bacău are activitate pe teritoriul a șase județe și exploatează opt stații electrice de transformare și 1086,3 kilometri de linii electrice aeriene cu tensiuni de 110 kV, 220 kV și 400 kV.
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA este operatorul de transport și de sistem din România, care gestionează, operează, întreține, modernizează și dezvoltă rețeaua de transport care cuprinde 81 de stații electrice de transformare, cu o capacitate de peste 38.000 MVA și 8.834,4 kilometri de linii electrice aeriene de 100/220 kV, 400 kV și 750 kV, aflate în gestiunea a opt sucursale de transport.