Administrația Națională de Meteorologie a prelungit avertizarea COD GALBEN de instabilitate atmosferică accentuată și cantități importante de apă, până pe 26 iulie, la ora 21.
În intervalul menționat, îndeosebi în regiunile estice și sud-estice, în zona Carpaților Orientali și Meridionali, mai ales în cursul după-amiezilor și la începutul nopților, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua izolat aspect de vijelie.
Prin acumulare sau în perioade scurte de timp, se vor înregistra cantități de apă de peste 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.