full screen background image

Concluziile controlului la căminele de bătrâni din judeţul Suceava

Raportul comisiilor mixte numite prin Ordin de Prefect pentru a verifica legalitatea funcţionării căminelor de bătrâni din judeţul Suceava arată că, de la controlul din 2017, s-au făcut pași importanți în ce privește acreditarea, obținerea licenței de funcționare, autorizarea sanitară și sanitar veterinară.

Ca urmare a Ordinului Prefectului din 19 iunie 2018, privind constituirea comisiilor mixte, în perioada 20 iunie – 13 iulie au fost verificate 18 obiective de asistență socială pentru persoane vârstnice, din care 11 sunt în administrarea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, 4 unități sunt în administrarea primăriilor și consiliilor locale din Rădăuți, Solca, Siret, Vatra Dornei, iar 3 unități sunt în administrarea ONG-uri cu domeniu de activitate umanitar.

Cele 2 comisii care au efectuat verificările în teren au fost formate din reprezentanți ai Instituţiei Prefectului-judeţul Suceava, Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava, Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Bucovina” al Judeţului Suceava, Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava.

Potrivit raportului comisiilor respective, 7 dintre căminele aflate în administrarea Arhiepiscopiei dețin certificatul de acreditare eliberat de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, iar 4 unități sunt în curs de acreditare.

Totodată, 2 unități dețin licență provizorie de funcționare pentru serviciul social, 7 au depus documentația în vederea obținerii licenței de funcționare pentru serviciul social, iar 2 unități nu au întreprins demersuri în acest sens.

Opt dintre căminele Arhiepiscopiei nu dețin autorizația sanitară de funcționare, doar 3 dintre ele fiind autorizate sanitar.

Cinci dintre unităţile Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor verificate nu dețin document de înregistrare sanitar-veterinară, 4 unități dețin autorizația sanitară-veterinară, iar 2 unități ale Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor asigură hrana beneficiarilor prin contracte catering, conform legislației în vigoare.

Referitor la autorizarea ISU, 8 unități ale Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor nu o dețin, 1 unitate deține documentul respectiv, iar 2 unități dintre acestea au autorizația ISU, însă aceasta nu este însoțită de „documentația vizată spre neschimbare ce a stat la baza emiterii acesteia”.

La cele 11 unități de asistență socială pentru persoane vârstnice ale Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor nu au fost identificate probleme deosebite care să intre sub incidența legislației Muncii.

Toate cele 7 cămine aflate în administrarea unor primării și ONG-uri sunt autorizate sanitar și sanitar veterinar

Cele 4 unități de asistență socială pentru persoane vârstnice aflate în administrarea primăriilor și consiliilor locale din Rădăuți, Solca, Siret și Vatra Dornei, precum și cele 3 unități aflate în administrarea organizațiilor neguvernamentale dețin certificatul de acreditare eliberat Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Referitor la licența de funcționare pentru serviciul social, aceasta există doar la unitatea de profil din Vatra Dornei, 2 unități sunt în curs de licențiere.

La Căminul pentru persoane vârstnice Solca, care aparține de Primăria orașului Solca, licenţa de funcţionare provizorie, emisă la data de 17 iunie 2016, a fost retrasă din cauza lipsei autorizației de securitate la incendiu.

Cele 3 cămine de bătrâni în aflate în administrarea unor ONG-uri au licență de funcționare pentru serviciul social.

Toate cele 7 cămine aflate în administrarea unor primării și ong-uri au obținut autorizațiile sanitare și sanitar veterinare.

Doar căminul de bătrâni din Vatra Dornei deține autorizație de securitate la incendiu, din cele 4 unități aflate în administrarea primăriilor și consiliilor locale.

Unitățile aflate în administrarea primăriilor orașelor Solca și Siret au fost puse în funcțiune fără a se solicita obținerea autorizației de securitate la incendiu, iar unitatea aflată în administrarea Primăriei Rădăuți nu deține autorizație de securitate la incendiu, însă are avizul de securitate la incendiu emis în baza proiectului de execuție, se precizează în raport.

Au autorizație ISU cele 3 unități aflate în administrarea organizațiilor neguvernamentale umanitare.

La trei din unitățile aflate în administrarea primăriilor nu au fost identificate probleme deosebite care să intre sub incidența legislației din domeniul Muncii.

În schimb, la Căminul persoane vârstnice din Rădăuți nu s-a făcut dovada inițierii de negocieri colective în vederea încheierii contractului colectiv de muncă.

S-a mai constatat că acolo nu s-a acordat un spor la salariu pentru repausul săptămânal în alte zile decât sâmbăta și duminica.

În aceeași situație se află una dintre unitățile aflate în administrarea ong-urilor, respectiv Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice Sucevița.

Reprezentanții celor două comisii de control au făcut recomandări administratorilor unităților de asistență socială controlate, potrivit competențelor de aplicare a legislației pe fiecare domeniu vizat, stabilind măsuri cu termene de finalizare care vor fi atent monitorizate, în continuare, de către Instituția Prefectului.

comments

comments