Sute de bicicliști din toată țara sunt așteptați sâmbătă, pe 9 iunie 2018, la Dragomirna, la cel mai mare concurs de mountain-bike din Bucovina.
Ajuns la cea de-a VII-a ediție, MTB Dragomirna powered by ASSIST este un eveniment organizat de magazinul de biciclete Monti Cond Serv cu sprijinul ASSIST Software și al partenerilor locali care susțin mișcarea pe două roți.
Competiția se adresează atât profesioniștilor, cât și amatorilor, familiilor, tinerilor și copiilor care își doresc să se bucure de o aventură de neuitat în peisajul superb al pădurii din Dragomirna. Participanții vor lua startul din parcarea Camping Dragomirna, lângă Mănăstirea Dragomirna din comuna Mitocul Dragomirnei.
Înscrie-te și tu în competiție, pe www.club.monticond.ro.
Multe noutăți și premii în valoare de 15.000 lei
Competiția de anul acesta vine cu numeroase noutăți. Astfel, profesioniștii care concurează la Tura Lungă își vor testa limitele în cadrul unei coborâri foarte tehnice, pe o zonă cu alunecări de teren, demnă de o competiție adevărată de mountain-bike. În plus, sunt pregătite multe surprize și pentru susținătorii concurenților, una dintre cele mai inedite activități constând într-o serie de antrenamente de spinning, unde doritorii vor experimenta mersul pe o bicicletă statică și vor câștiga multe premii.
Cei mai buni concurenți care vor trece primii linia de start vor fi răsplătiți cu premii în valoare totală de peste 15.000 lei, dar și numeroase surprize pregătite de organizatori și sponsori, pentru ca fiecare persoană să aibă parte de o experiență memorabilă. În plus, fiecare participant la concurs va fi răsplătit cu un pachet de start care va include: tricou tehnic, cronometraj, număr concurs, coliere de prindere, o sticlă de apă, baton nutritiv, gel, medalie de finish și alte produse benefice activității de cliclism. Ca o noutate, anul acesta participanții pot ridica pachetul de start și numărul de concurs, cu o zi înainte de eveniment, vineri, între orele 08.00 – 18.00,de la magazinul Monticond sau în chiar dimineața concursului.
Tipuri de trasee competiționale
În cadrul Maratonului MTB Dragomirna powered by ASSIST doritorii pot opta pentru unul din cele 4 trasee special amenajate pentru a corespunde tuturor categoriilor de vârstă și pregătire.
Traseul lung solicită bicicliștii care practică ciclismul cu un nivel ridicat de dificultate. Acesta are o distanță de aproximativ 50 km și străbate drumurile forestiere din preajma Mănăstirii Dragomirna.
Traseul Scurt se adresează celor care au o mai bună pregătire în tainele pedalatului, traseul având aproximativ 35 km și străbate drumurile forestiere de prin pădurile din preajma Mănăstirii Dragomirna.
Traseul Kids este gândit special pentru distracția celor mici, având o lungime de aproximativ 4 km și o dificultate mică.
Traseul Family va avea o lungime de aproximativ 14 km și va fi pe drumuri forestiere, pietruite sau doar pământ, cu trafic inexistent. Acest traseu este special creat pentru petrecerea timpului în familie și dezvoltarea spiritului de echipă.
Pentru primele tipuri de trasee, organizatorii recomandă ca participanții să fie echipați cu cască de protecție, bidon cu apă, ochelari pentru protecție împotriva insectelor și prafului, cameră de rezervă, kit scule și pompă.
Înscrieri și taxe de participare
Dacă dorești să te înscrii în competiție sau să fii la curent cu noutățile despre eveniment, o poţi face accesând www.club.monticond.ro.
Taxa de participare este stabilită la 80 de lei, în cazul înscrierii şi plăţii efectuate până în ziua competiţiei, şi 10 lei pentru un copil care participă la Traseul Kids. În cazul în care participantul se înscrie în ziua competiției, taxa va fi de 100 de lei. Taxa de participare se poate achita la magazinul Monticond (strada Universității, numărul 29, Suceava) (de luni până vineri, între orele 8:00 și 18:00 și sâmbătă, între orele 8:00 și 14:00, sau prin virament bancar la Banca Transilvania, titular Club Sportiv Monticond, în contul RO17 BTRL RONC RT02 5649 1601 (plus comision de tranzacție – patru lei).
Fiecare participant va primi din partea organizatorilor un pachet de start care va include: cronometraj, număr concurs, coliere de prindere, o sticlă de apă, baton nutritiv, gel, tricou tehnic, medalie de finish și alte surprize.
Categoriile de vârstă sunt:
– copii 4-6 ani (pentru Traseul Kids)
– copii 6-8 ani (pentru Traseul Kids)
– copii 8-10 ani (pentru Traseul Kids)
– copii 10-14 ani (pentru Traseul Family)
– feminin open (pentru Traseul scurt și Traseul lung)
– masculin 15-18 ani (pentru Traseul scurt)
– masculin 19-29 ani (pentru Traseul scurt și Traseul lung)
– masculin 30-39 ani (pentru Traseul scurt și Traseul lung)
– masculin 40-49 ani (pentru Traseul scurt și Traseul lung)
– masculin 50+ (pentru Traseul scurt și Traseul lung)
Programul competiției MTB Dragomirna powered by ASSIST
8:00 – 9:30 / înscrieri la fața locului
8:00 – 9:30 / ridicarea pachetelor de start
09:45 / ședință tehnică
10:00 / start tura lungă
10:10 / start tura scurtă
10:20 / start tura family
12:00 / start tura kids
Compania suceveană ASSIST Software, în calitate de sponsor principal al evenimentului și promotor al mișcării și stilului de viață sănătos va fi reprezentată în competiție de peste 50 de bicicliști ai clubului ASSIST Biking Club, care se vor alinia cu entuziasm, la linia de start, alături de toți iubitorii de mișcare. În plus, echipa ASSIST Software a dezvoltat o aplicație de mobil dedicată competiției prin intermediul căreia susținătorii de la start vor vedea în timp real poziția de pe traseu a concurenților.
MTB Dragomirna powered by ASSIST se bucură în acest an de susținerea sponsorilor: ASSIST Software, Marvel SRL, General Construct SRL, PromoArt SRL, Monti Cond Serv, Killer, Kalman Distribution, AJSPT Suceava, Generali Asigurări și Gicone SRL care au acceptat provocarea de a contribui la realizarea uneia dintre cele mai frumoase competiții sportive din zona Bucovinei.
Radio VIVA FM este partener media al evenimentului şi va transmite în direct, între orele 10-14, momente din desfăşurarea concursurilor.
Iulia, Alina şi Călin vă aşteaptă sâmbătă, pe frecvenţele Radio VIVA FM!