full screen background image

Dosar penal pentru un bărbat prins conducând, beat şi fără permis, o maşină neînmatriculată

În cursul nopţii de miercuri, la ora 22.00, o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti a oprit pentru control, pe DJ 178F, din comuna Frătăuții Vechi, un autoturism fără plăcuțele cu numărul de înmatriculare, condus de un localnic, de 41 de ani.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar autoturismul nu figurează ca fiind înmatriculat în România.

Întrucât emana halena alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul neînmatriculat” şi „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.

comments

comments