full screen background image

Douăzeci de personalităţi ar putea deveni cetăţeni de onoare ai Sucevei

Angela Zarojanu, consilier municipal PNL, a venit în faţa colegilor din Consiliul Local cu propunerea ca, în şedinţa festivă din noiembrie, când va fi celebrat Centenarul Marii Uniri, unor mari personalităţi să li se înmâneze diploma şi insigna de Cetăţean de onoare al municipiului Suceava.

Printre acestea s-ar număra, potrivit alesului liberal, 10 reprezentante ale sexului frumos, laureate ale Galei „Femei de succes, performanţă la superlativ”, la a cărei organizare are o contribuţie majoră.

Zarojanu a continuat precizând că, pentru a nu fi considerată o discriminare, pe respectiva listă îşi vor găsi locul şi 10 bărbaţi, cel puţin la fel de merituoşi.

Potrivit Regulamentului aprobat de Consiliul Local, distincţia de cetăţean de onoare se acordă, în principal, unor înalte personalităţi politice, ştiinţifice sau culturale care, prin activitatea lor social-profesională au contribuit la realizarea unor noi legături ştiinţifice, culturale sau economice cu efecte favorabile asupra municipiului Suceava.

Cetăţenii de onoare beneficiază de acces gratuit pe mijloacele de transport în comun, precum şi la spectacolele şi manifestările ştiinţifice, cultural-artistice şi sportive organizate în municipiu, la care primăria Suceava are calitatea de organizator.

comments

comments