full screen background image

Muzeul Bucovinei a promovat Cetatea de Scaun a Sucevei la Târgului European al Castelelor

Muzeul Bucovinei a participat, în perioada 26-27 mai 2018, la a IV-a ediţie a TÂRGULUI EUROPEAN AL CASTELELOR.

Evenimentul, unic în România, organizat de Primăria Municipiului Hunedoara împreună cu Muzeul Castelul Corvinilor, se desfășoară la Muzeul CASTELUL CORVINILOR şi are drept scop promovarea monumentelor istorice iconice, cu valoare cultural-turistică deosebită, din ţară şi din Europa.

Pe parcursul evenimentului, specialiști ai Biroului Educaţie, Marketing şi Comunicare din cadrul Muzeul Bucovinei au promovat Cetatea de Scaun a Sucevei alături de celelalte obiective ale Muzeului Bucovinei cât şi evenimentele organizate de acesta.

La ediţia din acest an a Târgului European al Castelelor au participat reprezentanți a 23 obiective istorice din ţară şi din străinătate.
În cadrul Târgului European al Castelelor, Muzeul Bucovinei şi-a făcut cunoscută oferta cultural-turistică şi a prezentat principalele elemente de atracție ale Cetăţii de Scaun a Sucevei şi ale obiectivelor culturale pe care le administrează.

“Cu această ocazie au fost distribuite publicului participant materiale de promovare şi informare despre obiectivele Muzeului Bucovinei şi despre atracțiile turistice ale judeţului Suceava”, a precizat Iuliana Roşca, Şef birou Educaţie, Marketing şi Comunicare – Muzeul Bucovinei.

comments

comments