full screen background image

44 de amenzi aplicate de jandarmi, în minivacanța de Rusalii

În perioada 25 – 28 mai, activitatea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava a avut un caracter preponderent preventiv, iar misiunile au vizat în principal asigurarea măsurilor de ordine publică în zonele în care au fost organizate evenimente cultural-artistice și sportive.

În intervalul de timp menţionat, jandarmii au intervenit independent sau în cooperare cu poliţiştii la un număr de 7 apeluri efectuate prin SNUAU 112.

Tulburarea ordinii publice, cerșetoria, adresarea de cuvinte și expresii jignitoare, consumul de băuturi alcoolice în spațiul public neamenajat, neluarea de către părinți a măsurilor necesare privind oprirea minorilor de la fapte de cerșetorie și provocarea ori participarea la scandal în locuri publice, sunt faptele constatate și sancționate de jandarmi pe perioada Rusaliilor.

Jandarmii din cadrul celor 6 posturi montane au acţionat zilnic pentru menţinerea unui climat de linişte, respectarea legislaţiei de mediu şi a normelor privind ariile şi rezervaţiile naturale protejate, precum şi pentru informarea şi acordarea de sprijin turiştilor aflaţi pe traseele montane şi prevenirea şi combaterea infracţiunilor.

În dispozitivele de ordine publică au acționat 50 de jandarmi în fiecare zi.

S-au înregistrat şi situaţii care au impus luarea măsurilor legale, fiind aplicate un număr de 44 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.200 de lei.

comments

comments