full screen background image

PSD Suceava își exprimă totala susținere față de premierul Viorica Dăncilă

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a depus joi o plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie împotriva premierului Viorica Dăncilă, acuzând-o, printre altele, de înaltă trădare şi uzurparea funcţiei publice, în legătură cu mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

Orban a spus că a depus o sesizare şi împotriva lui Liviu Dragnea, considerând că este o obligaţie morală a sa: “Nu am putut să mă fac că nu văd cum România este făcută praf de un clan de pigmei obişnuiţi să se joace în nisip cu lopăţica pe malul lacului Belina. Am depus această sesizare pentru că am considerat necesar ca cineva să sesizeze aceste fapte”.

În urma acestui demers, Organizația Județeană PSD Suceava și-a exprimat totala susținere față de premierul Viorica Dăncilă.

Printr-un comunicat de presă, senatorul Ioan Stan, președintele Organizației Județene PSD Suceava. transmite:

“Aflând din presă că Ludovic Orban, președintele PNL, a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva premierului Viorica Dăncilă, acuzând-o de înaltă trădare, uzurparea funcției publice, divulgare de informații nepublice și prezentarea cu rea-credință de date inexacte președintelui României, am crezut inițial că este vorba de o fake news.

Dar s-a confirmat a fi un fapt real și că nu este vorba de o simplă clovnerie cum te-ai aștepta de la un asemenea personaj, care nu demult îi instiga pe colegii de partid la luptă cu bâta, ci că este de fapt o piesă a unui puzzle mult mai elaborat din care fac parte și alte personaje pe care ironia sorții și naivitatea românilor le-a adus în fruntea țării și fac referire în primul rând la președintele Klaus Iohannis.

Am sentimentul de déjà-vu pentru că asistăm, în mare parte, la repetarea scenariului din 2015 pus în scenă cu cinism de același Klaus Iohannis, scenariu prin care inițial s-a început urmărirea penală a premierului, apoi s-a reușit îndepărtarea guvernului social-democrat.

Sunt ferm convins că românii nu vor mai accepta încă o dată sfidarea rezultatului unor alegeri democratice, nu vor mai accepta ca din dorința susținerii unor interese străine să fie stopată activitatea unui guvern cu performanțe economice recunoscute în toate statisticile Uniunii Europene.

Organizația Județeană PSD Suceava își exprimă totala susținere față de premierul Viorica Dăncilă care a demonstrat în această primă parte a anului 2018 că programul de guvernare PSD-ALDE poate fi implementat sub forma asumată în campania electorală.”

comments

comments


TAG