full screen background image

USV, campioană națională universitară la handbal masculin

În perioada 14 – 16 mai 2018, Suceava a găzduit etapa finală a Campionatului Național Universitar de Handbal Masculin, în cadrul căreia au participat 6 echipe, reprezentând Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea „Transilvania” din Brașov, Universitatea din Pitești, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Academia de Poliție „Al.I.Cuza” din București şi Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Competiția s-a desfășurat în Sala de Sport a Liceului cu Program Sportiv și în Sala de Sport a Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din Suceava, marți, 15 mai 2018, în două serii a câte 3 echipe, iar miercuri, 16 mai, au avut loc jocurile finale.

În finală, echipa Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a învins-o pe cea a Universității din Pitești, cu scorul de 39-23.

Clasamentul final al campionatului fost următorul:
Locul I – Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
Locul II – Universitatea din Pitești
Locul III – Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
Locul IV – Universitatea Transilvania din Brașov
Locul V – Universitatea „Ovidius” din Constanța
Locul VI – Academia de Poliție „Al.I.Cuza” din București.

Ca urmare a acestei victorii, echipa USV va reprezenta România la Campionatul European Universitar de Handbal Masculin, compețiție pe care a câștigat-o în anul 2017. În 2018, Campionatul se va desfășura în Coimbra, Portugalia, începând cu 12 iulie.

Componența echipei sucevene, antrenată de prof.univ.dr. Petru Ghervan, Adrian Chiruț și Andrei Iulian, a fost următoarea: Alexa Iulian, Baican Florin Bogdan, Burlacu Gabriel Sebastian, Bobeică Ciprian Daniel, Costea Cătălin Sabin, Cotinghiu Gabriel, Duman Eduard, Olariu Andrei Marius, Poteră Alexandru, Polocoșer Ioan Sebastian, Petrea George Alin, Sandu Mihai Marcel, Tofănel Andi, Tcaciuc Vasile Cristian, Tîrzioru Adrian Ștefan.

comments

comments