full screen background image

Dan Cuşnir, PSD: “Primăria Sucevei are doar mini realizări, dar pe mega cheltuieli din bani publici”

“În anul Marii Uniri, Primăria Sucevei, condusă de mini primarul Ion Lungu și de mini viceprimarul Harșovschi, are doar mini realizări, dar pe mega cheltuieli din bani publici”, susţine Președintele Organizației Municipale PSD Suceava, Dan Ioan Cușnir.

Printr-un comunicat de presă, Cuşnir aminteşte câteva dintre promisiunile nerespectate ale conducerii Primăriei sucevene:

“Începând cu anul electoral 2016, Ion Lungu, acompaniat de Lucian Harșovschi și Gheorghe Flutur, au început să le povestească Sucevenilor ce mega proiecte vor implementa ei în 2018, pentru a marca Anul Centenar – 100 de ani de la Marea Unire din 1918.

Ajunși la jumătatea Anului Centenar, constatăm că la Suceava toate marile proiecte anunțate cu surle și trâmbițe de propaganda PNL-isto/PDL-istă sunt de fapt inexistente sau transformate în mini relizari.

La capitolul promisiuni nerespectate în Anul Centenar de către Ion Lungu și PNL amintim: Podul Centenar peste râul Suceava, Sala Polivalentă, Stadionul, Patinoarul acoperit, parcul Șipote, reabilitare Gara Ițcani, restaurare Curtea Domnească și multe altele.

În conferința de presă de miercuri, Ion Lungu ne-a anunțat că nu va fi în stare ca nici măcar Statuia Unirii să fie inaugurată în Anul Centenar.”

Dan Ioan Cușnir pomeneşte şi despre “realizările” primarului Ion Lungu:

“Mai sunt o serie de așa zise realizări cu care se împăunează Ion Lungu, dar care de fapt, după cum chiar el declara, sunt niște mini realizări: mini terenul de fotbal și mini terenul de tenis din Zona de Agrement Tătărași, dar și mini parcările din centrul Sucevei și din zonele de reședință. După cum declară mini edilul Sucevei, urmează mini Filarmonica Sucevei, mini primăria Burdujeni și mini primăria Ițcani. Nu ne-ar mira ca și în cazul Statuii Unirii să facă niște mini Statui ale Unirii, pe care să și le împartă ei între ei.

Prin toate acestea, Ion Lungu și PNL-ul arată un mini respect față de cei care au realizat Marea Unire din 1918 și față de Suceveni. Anul centenar la Suceava va fi marcat de niște mini realizări și de niște mega eșecuri! Atât poate face acest mini primar, niște mini realizări, după niște mari promisiuni!

Sucevenii merită cu mult mai mult. Sucevenii merită mult respect și proiecte de anvergură. Avem obligația să continuăm să facem “Totul pentru Suceava”!”

comments

comments