Săptămâna aceasta e sărbătoare a teatrului în Suceava! Să știe tot moldoveanul sau bucovineanul că e cu mască și fără mască, preț de-o săptămână! N-o fi Suceava fruntea, precum Banatul, dar are motive de mândrie. Teatru în săli de spectacole, pe stradă, în autobuz și chiar în automobil. Teatre cu renume de prin capitale, trupe de amatori, mai tinere, mai cu experiență. Pe toate gusturile! Diversitatea formelor de manifestare artistică m-a dus cu gândul la vorbele celui al cărui nume îl poartă Teatrul Municipal al Sucevei, Matei Vișniec.
Afirma cunoscutul dramaturg că societatea noastră este “dependentă de începuturi”. Și cred că mare dreptate are!… Am uitat să trăim cu răbdare și vrem continuu lucruri noi. Începuturi diferite. La serviciu, la școală, în familie, între prieteni. Precum generațiile proaspete care suferă de plictiseală atunci când lucrurile necesită mai multă aplecare și repetare.
Drept urmare, teatrul s-a adaptat și el. Cel puțin e ceea ce văd la Suceava. A hrănit dorința de teatru întâi în săli, apoi pe străzi, acum și în autobuze. Doar, doar o menține atenția declaratului iubitor de teatru, trează. E lucru mare, faptul că n-au rămas înfipți în începuturi, adaptându-se și evoluând!
Acum, tot ce-i rămâne omului ce-și dorește teatru, iubitor de începuturi, e să țină pasul și să-i meargă alături. Cu mască sau nu la purtător, să-și ia copilul din dotare și să-l ducă la teatru de mic. Pentru că gustul pentru frumos și valoros se educă în timp, de la vârste fragede. Iar dacă multă vreme suceveanul avea pe față masca tristă a celui ce nu avea teatru la Suceava, dar și-l dorea nespus, acum poate să o poarte pe cea veselă. E teatru, e cu începuturi!
Aștept cu nerăbdare concluziile după această săptămână de teatru. Ale spectatorilor, ale actorilor, ale organizatorilor. Sunt curioasă dacă “foamea de începuturi” a fost satisfăcută sau dacă găsim din nou motive să ne plângem. De data aceasta nu pentru că n-ar fi teatru la Suceava, ci pentru că e prea mult… la cât de puțin timp și puțină răbdare mai avem.
