full screen background image

Operatorii de telefonie mobilă rămân în topul reclamaţiilor la Protecţia Consumatorilor

În cursul lunii aprilie, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Suceava a desfăşurat 142 de acţiuni de control, pentru cercetarea
reclamaţiilor consumatorilor şi în cadrul tematicilor naţionale şi locale de control pe categorii de produse.

În urma controalelor, au fost aplicate 32 de amenzi, în valoare de 79.800 de lei, şi 28 de avertismente.

“În cursul lunii, s-au înregistrat 86 de reclamaţii, în principal asupra operatorilor de telefonie mobilă”, a precizat comisar şef adjunct, Vasile Latiş,
şeful CJPC Suceava.

În ceea ce priveşte respectarea prevederilor legale la comercializarea, conformitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate a laptelui de consum, a produselor lactate, lapte conservat parţial sau integral deshidratat, au avut loc 20 de controale, aplicându-se 3 amenzi, în valoare de 10.000 de lei şi un avertisment.

S-au oprit definitiv de la comercializare 15,5 kg de produse, în valoare de 174 de lei.

Dintre deficienţele constatate, se pot aminti produse expirate, produse neetichetate comform legislaţiei în vigoare şi lipsa preţurilor.

Referitor la comercializarea produselor alimentare şi nealimentare în mediul rural, s-au efectuat 35 de acţiuni de control, finalizate cu 14 amenzi, în valoare de 10.500 de lei, şi 7 avertismente.

Au fost depistate produse expirate, produse fără etichetă sau cu etichetă incorectă, lipsa preţurilor şi lipsa orarului de funcţionare.

Comisarii suceveni au verificat şi respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor în unităţile de alimentaţie publică din mediul rural.

S-au desfăşurat 15 controale, aplicându-se 3 amenzi, în valoare de 13.200 de lei, şi 4 avertismente.

Au fost retrase definitiv de la comercializare 10 kg de produse, în valoare de 285 de lei.

Ca deficienţe, au fost constatate produse expirate şi deficienţe de informare în lista meniu.

comments

comments