full screen background image

Marş împotriva violenţei şi consumului de droguri, la Suceava

Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din Sistemul de Protecţie a copilului aflat în dificultate „EUROACTIV” și Asociația ”Alecs Group” Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Palatul Copiilor Suceava, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului – Suceava, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava, organizează, joi, 17 mai, între orele 12.00 – 14.00 un marş Anti-violenţă, Anti-drog, Anti-tutun şi de prevenire a accidentelor rutiere.

La acţiune vor participa elevi din unităţile de învăţământ sucevene.

Marşul se va desfăşura pe traseul: Esplanada Casei de Cultură – Prefectură, Biblioteca judeţeană – Hotel Bucovina – Primărie – și retur, până în fața Instituției Prefectului Suceava (unde se va simula un accident rutier).

Acţiunea se desfăşoară în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului 2018, din perioada 14 – 18 mai, aflată la a VIII-a ediţie, şi are ca scop sensibilizarea opiniei publice şi a factorilor de decizie în vederea diminuării obstacolelor şi de prevenire a consumului de droguri, plante etnobotanice, violenţă, tutun şi accidente rutiere.

Totodată, va avea loc și simularea unui accident rutier cu intervenția efectivelor de la ISU și voluntarii Asociației Creștin, Medicale ”Christiana” Suceava și ai Societății Crucii Roșii Suceava.

La marş va participa şi prefectul judeţului, alături de reprezentanții IPJ, ISU, IJJ şi reprezentanți ai societăţii civile.

“La sfârșitul simulării accidentului rutier, va avea loc o conferință de presă, ce va avea loc în Sala Nicolae Labiș din Palatul Administrativ, unde și-au confirmat participarea și doamna Prefect, alături de Împuternicitul IPJ – comisarul șef Adrian Buga, General de Brigadă Ioan Burlui de la ISU și Comandantul IJJ.

Conferința de presă va fi moderată de prof. Narcisa-Daniela Ștefănescu, coordonatoarea Asociației ”EUROACTIV” Suceava, alături de prof. Tatiana Vîntur, de la Inspectoratul Școlar Județean Suceava.

Acțiunea este sprijinită de Remat S.C. Alin For You S.R.L., ce ne pune la dispoziție 2 autoturisme pentru efectuarea simulării accidentului rutier și, de elevii Școlii Postliceale Sanitare ”Christiana”, ce vor efectua primul ajutor victimelor simulării accidentului rutier.”, transmite echipa de organizare a acţiuni.

comments

comments