Teatrul Municipal “Matei Vișniec” Suceava vă invită, la întâlnirea cu regizorul Alexander Hausvater, o personalitate culturală complexă, pentru care Suceava nu e deloc străină.
Evenimentul “Ce dacă” – Lansare de carte și vernisaj, ilustrații de Dan Lăcătuș, va avea loc joi 10 mai, ora 16.00, în spațiul expozițional al TMMVS.
Volumul “Ce dacă”, apărut la Editura Integral, în 2017, este cartea în care Alexander Hausvater, prin intermediul unor povestiri scurte, ne propune o călătorie în copilărie, până la descoperirea vârstei adulte.
Așa cum autorul însuși spune, este „o lume a poveștilor în care povestea în sine, trăită sau povestită, este o necesitate pentru a supraviețui”.
Alexander Hausvater este un artist-fenomen al teatrului.
Renumit regizor, scriitor, profesor și scenarist, el a fost distins cu numeroase premii naționale și internaționale.
Spectacolele sale s-au bucurat de un real succes, iar cel montat la Suceava, “Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare”, a reprezentat un eveniment pentru comunitatea noastră.