Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR), ce se va desfăşura în perioada 6-10 iunie, va aduce la Iaşi patru premiere din 2018, ”Licu – o poveste românească”, ”Charleston”, ”Braşov – doi ani prea devreme” şi ”România la 100 de ani” – un documentar AGERPRES, ediţia din acest an fiind dedicată actorului Victor Rebengiuc, au informat, miercuri, organizatorii evenimentului.
“Ne-am dorit ca, în acest an, să punem accent pe specialul din peisajul cinematografic românesc actual. Am descoperit valoarea documentarelor prin partenerii noştri de la AGERPRES şi vom continua să promovăm acest lucru pe marele ecran. Apoi, filmul ‘Licu – o poveste românească’, care a venit spre noi ca un semn că frumuseţea unui film poate sta şi în povestea vârstei, în iubirile ei, ne-a făcut să mergem cu invitaţia chiar spre personajul principal şi, da, îl vom avea pe domnul vârstelor – Licu, la SFR, alături de regizoare. ‘Braşov – doi ani prea devreme’ este un punct tare, pentru că spune poveştile despre care se ştie prea puţin, pentru că implică o sinceritate a documentarului despre Revoluţie aşa cum ne-ar plăcea să vedem. La fel se întâmplă şi cu documentarul AGERPRES, ‘România la 100 de ani’, care întregeşte programul în acest an al Centenarului, ceea ce avem de întregit noi, ca tineri şi ca români. Aflarea poveştilor adevărate prin film – cred că poate fi un punct comun al premierelor din acest an, printre care ‘Charleston’ se remarcă prin povestea-intrigă, în care Victor Rebengiuc are un rol special”, a spus directorul festivalului SFR, Andrei Giurgia.
A IX-a ediţie a Festivalului Serile Filmului Românesc este dedicată actorului Victor Rebengiuc. Selecţia filmelor din festival este realizată de invitatul special, Victor Rebengiuc, în colaborare cu Ambasadorul SFR, Irina-Margareta Nistor. În cadrul SFR va fi prezentată şi avanpremiera peliculei “Charleston”, în care joacă şi marele actor.
“Surpriza absolută a acestei ediţii este prezenţa din avanpremiera ‘Charleston’, în oglindă cu scena Cinei cea de taină din Pădurea spânzuraţilor – un dialog perfect al surzilor, al non-comunicării, care-l transformă pe Victor Rebengiuc într-un maestru al umorului de cea mai fină calitate”, a declarat Irina-Margareta Nistor despre rolul interpretat de Victor Rebengiuc în “Charleston”.
Potrivit organizatorilor, în cadrul ediţiei din acest an a SFR vor fi şapte secţiuni: Retrospectiva Victor Rebengiuc, Premieră, Documentar, Elisabeta Bostan, Documentar AGERPRES, Scurtmetraj, Cele mai bune filme româneşti ale anului 2017/2018.