full screen background image

Aleşii locali, membri ai partidelor politice absorbite prin fuziune, devin consilieri independenţi (proiect)

Parlamentari PSD şi ALDE au depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege prin care se propune ca aleşii locali, membri ai partidelor politice absorbite prin fuziune, să devină consilieri independenţi.

Propunerea legislativă modifică Statutul aleşilor locali şi reglementează situaţia consilierilor care câştigă mandatele pe listele partidelor care ulterior sunt absorbite prin fuziune de alte partide, în sensul că aceşti consilieri devin independenţi.

Potrivit expunerii de motive, Legea 393/2004 privind Statutul aleşilor locali prevede că aceştia îşi obţin mandatul în urma unui vot democratic exercitat de cetăţeni, care îşi exprimă opţiunea pentru candidaţii unui partid sau pentru un independent.

“Această lege prevede că un ales local care părăseşte partidul pe ale cărui liste a candidat îşi pierde mandatul. Există însă o situaţie particulară în care un ales local este forţat să îşi exercite mandatul ca membru al altui partid (altul decât cel pe listele căruia a candidat) împotriva voinţei şi opţiunii sale politice. Este vorba despre fuziunea prin absorbţie. Un ales local poate ajunge membru al unui partid printr-o fuziune cu care nu este de acord, fiind forţat să activeze într-un partid politic din care nu doreşte să facă parte şi încălcând încrederea electoratului care l-a ales. Situaţia este total absurdă şi nedemocratică. Din aceste motive se impune modificarea legii astfel încât aleşii locali, membri ai partidelor politice absorbite prin fuziune, să devină consilieri independenţi”, se mai arată în expunerea de motive.

Proiectul de lege prevede că alesul local îşi pierde funcţia odată cu pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales, “cu excepţia partidului politic absorbit în urma unei fuziuni, situaţie în care devine independent”.

Iniţiativa a fost semnată de 107 senatori şi deputaţi de la PSD şi ALDE şi se află în dezbatere publică la Camera Deputaţilor până pe 29 mai. AGERPRES

comments

comments