full screen background image

Primăria Suceava declanşează acţiunea „Cuiburile de ciori”

Pe data de 7 mai, în municipiul Suceava începe acţiunea „Cuiburile de ciori”.

Semnalul a fost dat în cadrul şedinţei organizate cu şefii asociaţiilor de proprietari, la sediul Primăriei Suceava.

Remus Teodorovici, şeful Direcţiei Domeniului Public, a cerut diriguitorilor structurilor în cauză să înainteze solicitări la serviciul specializat, astfel încât să se facă o centralizare a zonelor cu probleme, precum şi un grafic de intervenţii asupra gălăgioaselor zburătoare.

Astfel, cu o macara telescopică, urmează a fi îndepărtate, printre alte zone, cuiburile din arborii din Parcul central, din perimetrul Spitalului Judeţean de Urgenţă şi a cel al Blocurilor ANL de pe Bulevardul „1 Decembrie 1918”.

Cu toate că fac zgomot şi mizerie, acţiunea este amânată cu două săptămâni, astfel încât perioada de „cuibărit” a ciorilor să se încheie, iar intervenţiile să aibă eficienţă maximă.

Unul dintre preşedinţii de asociaţii de proprietari a cerut ca porumbeii din centrul Sucevei să fie mutaţi în Parcul Şipote.

Propunerea nu a fost pe placul primarului Sucevei, Ion Lungu, care a spus că “porumbeii sunt prezenţi şi în pieţele din Londra şi Paris”.

comments

comments