Vot surpriză la Camera Deputaţilor. Aleşii au respins legea care propune ca incompatibilităţile şi conflictele de interese ale demnitarilor să se prescrie în trei ani.
Iniţiativa nu a reuşit să adune numărul de voturi necesare. Proiectul aparținea deputatului Cătălin Rădulescu şi era semnat de peste o sută de social-democraţi.
Lista de beneficiari ar fi fost lungă. Printre ei, parlamentarii, primarii, prefecţii, dar şi şefi de servicii, sindicalişti şi directori de şcoli şi de spitale. Iniţiatorul susţine că este imoral şi ilegal să nu existe deloc un termen de prescripţie în cazul incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese. Asta pentru că în cazul unor infracţiuni grave în materie penală există termene care, odată depăşite, cel ce le-a comis nu mai poate fi tras la răspundere.
Parlamentarii Puterii mai au însă o şansă la Senat, care e for decizional.
Acum două zile, PSD i-a retras sprijinul politic deputatului Cătălin Rădulescu, lucru anunţat chiar de liderul partidului, Liviu Dragnea
digi24