full screen background image

A fost redeschisă secția de Pediatrie a Spitalului Municipal Rădăuți

S-a redeschis secția de pediatrie a Spitalului Municipal Rădăuți.

În perioada 1 – 10 aprilie, s-au efectuat lucrări de igienizare uzuală a secției respective, motiv pentru care cazurile care soseau la unitatea spitalicească erau redirecționate către secția de pediatrie a Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.

Cu acest prilej a fost efectuată igienizarea uzuală asecției de la Rădăuți, lucrare care nu a necesitat investiții suplimentare, pentru că Spitalul Municipal ”Sfinții Doctori ”Cosma și Damian” are aprobată o investiție de 3,2 milioane de euro, sumă ce include supraetajarea spitalului cu încă un nivel, destinat în exclusivitate Pediatriei.

La etajul cinci al spitalului vor fi internați doar copii și vor beneficia de un spațiu de joacă și sală de lectură, conform standardelor în vigoare.

Secția de Pediatrie are 30 de paturi.

Investiția este derulată de Compania Națională de Investiții (CNI), doar proiectul tehnic este finanțat de Spital și Primăria Rădăuți.

Execuția lucrărilor va fi realizată în totalitate de CNI, cu începere, cel mai probabil, în luna august a acestui an.

Doina CRAIU

VIVA FM Rădăuţi

comments

comments