full screen background image

Lucrările de reparaţii la căile de rulare de pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” au demarat

Lucrările de reparaţie la căile de rulare de pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” au demarat joi, termenul de finalizare fiind noiembrie 2018, se arată într-un comunicat de presă al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAIB), transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, primele lucrări, care se vor realiza pe o suprafaţă de 3.050 mp, vor consta în înlocuirea dalelor de beton degradate pe platforma 1 şi căile de rulare aferente.

De asemenea, graficul de lucrări prevede lucrări de întreţinere a stratului de uzură la calea de rulare Oscar, prin frezare şi aşternerea unui nou strat asfaltic (9.500 mp) – în intervalul 14 aprilie – 1 mai 2018, respectiv lucrări de întreţinere a stratului de uzură la calea de rulare Delta (între 1 mai şi 1 iunie 2018).

CNAB menţionează faptul că această primă fază a lucrărilor face parte dintr-un amplu program de măsuri de remediere a suprafeţelor pavate din Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Bucureşti, plan care prevede, printre altele, operaţionalizarea pistei 2 (08L-26R) şi a balizajului luminos de categorie III A. AGERPRES

comments

comments