Am tot vorbit despre modul minunat în care noi, părinții, suntem dispuși să-i învățăm pe cei mici o sumedenie de lucruri. Cum e potrivit să se comporte, unde și cum e potrivit să-și petreacă timpul, cum ar fi ideal să vadă realitatea din jurul lor pentru a le fi mai bine. Căci despre asta este educația, nu-i așa?!
Dar, oare, numai despre asta?! Cred că am uitat să vorbim despre un lucru foarte important. Că nu doar noi, adulții, putem să fim învățători ai celor mici. Că uneori rolurile ar putea să se schimbe. Copiii să devină învățători, iar noi să devenim cei ce învață de la ei.
Sper că îmi dați dreptate când spun că sunt multe lucruri de învățat de la ei. Sau dacă nu de învățat, cel puțin de readucere aminte, căci le știam și noi, poate, în vremea când alții aveau grijă de noi.
Ce am putea actualiza privindu-i pe cei mici? În primul rând, curiozitatea. Și nu mă refer aici la a afla informații despre noul preț al benzinei sau al litrului de ulei. Ci acea curiozitate pe care o au cei mici, fiind în permanență în căutarea de ceva nou. Căci ne plângem că viața a devenit prea monotonă, cu aceleași griji veșnice, și nimic nou nu se mai întâmplă. Nu ne mai schimbă nimic, nu ne mai miră nimic. Dar nici nu avem curiozitatea de a afla dacă lucrurile ar putea să funcționeze și altfel. Sau o fi vorba de curaj… O calitate despre care tot cei mici ne-ar putea reaminti. Am pierdut din curajul copilăriei și facem lucrurile doar mergând pe același drum bătătorit, care pare să fie mai puțin anevoios. Dar care ne aduce prea puține satisfacții.
În timp, ne-am pierdut mulți nevoia de aventură, de a fi primii care încearcă altceva. De a fi cei care ies din mulțime.
Și ne-am pierdut și încrederea în cei din jurul nostru. Spunem cu mândrie că avem maxim un prieten adevărat, fără să dăm șansa unora ce ar putea îndeplini criteriile noastre de selecție… Că doar nu mai suntem copii, să credem că cei cu care ne simțim bine astăzi ar putea fi aceeași cu care să ne simțim bine și mâine și deci ar putea să ne fie prieteni. Măcar din prisma faptului că sunt cei care ne fac anumite momente ale vieții mai plăcute.
Suntem adulți. Deci e cazul să înlocuim încredrea, curajul, curiozitatea cu grijile și oboselile. Doar ele sunt cele ce ne dau prestanță și valoare. Căci un adult dornic de aventură, în căutarea de lucruri noi, ce l-ar putea face fericit e cu siguranță un adult iresponsabil. Adică unul ce se comportă ca un copil.
Eu, una, mă gândesc din ce în ce mai des la sensibilitatea și frumusețea copilăriei. Perioada în care a fost rost de multă fericire. Și cred că adăugând calităților sau defectelor pe care le am și calitățile ce definesc orice copil, am șanse mai multe spre a reactualiza astfel de momente de fericire.
Dar deocamdată e doar un gând. Un gând pe care mi-ar plăcea să știu că îl au și alții. Să pună calitățile unui copil la un loc cu cele ale unui adult, într-un trup de om mare. Bineînțeles și educație, în diferite doze. Poate am vedea mai mulți oameni mari fericiți. Cine știe?!…
