full screen background image

Acțiunea ”Iepurașii EUROACTIV la copiii de la Centrele din Dolhasca și Gura Humorului”

Asociația de ajutorare a copiilor și tinerilor dotați, talentați și din sistemul de protecție a copilului aflat în dificultate ”EUROACTIV” Suceava, împreună cu colectivul de cadre didactice coordonați de prof. Sergiu Andrei Asăvoaie – directorul Școlii gimnaziale ”Mihai Halunga” din Hânțești, în colaborare cu Palatul Copiilor din Suceava, organizat împreună Acțiunea ”Iepurașii EUROACTIV la copiii de la Centrele din Dolhasca și Gura Humorului”.

Acțiunea s-a desfășurat în data de 5 aprilie, la Centrul de Plasament ”Sf. Gheorghe” al Fundației ”Mila Creștină” din Dolhasca și la casele de tip familial pentru copiii cu dizabilități intelectuale și handicap grav ”Lotus”, ”Iris”, ”Iasmina” și ”Orhideea” din cadrul Servicii multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului.

Acțiunea a fost sprijinită de Padrino Suceava, S.C. ROCAST NORD S.R.L. – Bogdan Păstrăv, S.C. ALKA România – Ciprian Harja, S.C. S & O GROUP – Constantin Chiru, Hotel Imperium – Jeni Mandachi, S.C. Clevit S.R.L. – Dan Cușnir, Iulian Rudnic de la Petrom Suceava, Tesano S.R.L. – Costel Fodor, și Familia Lenuța, Alexandru și Sorin Tanase din Plopeni.

Acțiunea a fost coordonată de prof. Loredana Mihaela Ceică de la Inspectoratul Școlar Suceava, alături de voluntarii ONG-ului EUROACTIV: prof. Mihai Greciuc – președinte ”EUROACTIV” Suceava, Alexandru-Florinel Tanase, Cerasela Iacobăț, Vlad Iriciuc, Rania Kutkut și Damian Vega.

Copiii din centre au primit cadouri și produse de curățenie, oferite cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale.

comments

comments