Trei accidente rutiere s-au înregistrat, în această dimineață.
Cel mai grav s-a produs pe raza satului Băișești, comuna Cornu Luncii, eveniment în care au fost implicate două autotrenuri și o autoutilitară (foto).
Șoferul unuia dintre autotrenuri a rămas încarcerat, în stare de inconștiență, iar pentru extragere, s-a deplasat la fața locului un modul SMURD de la Detașamentul de Pompieri Fălticeni, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
Cei de la descarcerare au avut o misiune dificilă, în sensul în care au fost nevoiți să taie elementele de caroserie contorsionate, pentru a putea extrage victima și a o preda echipajelor medicale pentru monitorizare.
Ulterior, din nefericire, personalul medical al Serviciului de Ambulanță Județean a declarat decesul, pentru bărbatul în vârstă de 62 de ani.
O altă persoană implicată în accident a fost rănită ușor și a fost preluată de către cadrele medicale, pentru acordarea primului ajutor medical, însă aceasta a refuzat transportul la spital.
Celelalte două accidente s-au produs, unul la ieșire din Suceava spre Pătrăuți, unde o autoutilitară s-a răsturnat în afara părții carosabile și șoferul, conștient, a fost transportat la spital, iar al doilea, pe raza comunei Dărmănești, unde un autoturism a intrat în coliziune cu o autoutilitară.
Și în acest caz, o singură persoană a fost transportată la spital, pentru investigații suplimentare.
Au intervenit militarii Detașamentului de Pompieri Suceava cu Modulul SMURD, cu autospeciale pentru descarcerare și ambulanțe SMURD TIM și B2.