În perioada 31 martie – 1 aprilie, la Teatrul “Matei Vișniec” din Suceava va avea loc prima ediţie a Festivalului Național de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineri „VOCI DE ÎNGERI”.
Organizat de Asociața Culturală Romantic ART, concursul de interpretare are ca scop promovarea creației și artei interpretative, descoperirea și promovarea copiilor și tinerilor talentați în interpretarea muzicii ușoare (pop) specifice vârstei, dezvoltarea spiritului de competiție și corectitudine între copii și tineri de vârste apropiate, dorindu-se a fi și prilej de bucurie, întâlnire, cunoaştere şi prietenie între participanţi.
Organizatorii își propun promovarea muzicii uşoare, afirmarea şi lansarea tinerelor voci, stimularea valorilor interpretative în vederea plasării lor în elita muzicii uşoare româneşti şi internaţionale.
Concursul Național de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineri „VOCI DE ÎNGERI” se adresează copiilor și tinerilor din palatele și cluburile copiilor, grădinițe, școli, licee, asociații culturale și școli private din ţară.
Juriul de prestigiu, compus din Mihai Alexandru – compozitor, Luminița Anghel – interpretă, Tudor Turcu – interpret, Claudiu Bulete – compozitor și Marcel Iorga – compozitor, vine la Suceava pentru a juriza peste 200 de copii și tineri talentați din toate colțurile țării , copii și tineri care vor intra în competiție pentru câștigarea Trofeului ”VOCI DE ÎNGERI”.
Concursul se va desfăşura pe 31 martie, între orele 9.30-21.
A doua zi, pe 1 aprilie, vor avea loc recitalurile artiștilor Luminița Anghel și Tudor Turcu, care vor cânta live cu renumita formație suceveană „Artis Band”, care vor fi urmate de Gala de premiere (între orele 10-13).
Prezentarea festivalului ”VOCI DE ÎNGERI” va fi făcută de suceveanca noastră, Bianca Sumanariu, concurentă XFACTOR 2018, care în Gala de premiere va interpreta două melodii.
Spectacolul din Gala de Premiere va fi desavârșit avându-i ca invitați pe talentații dansatori de la “Bucovina Dance Studio” din Suceava.
“Compania organizatoare Romantic ART garantează 2 zile de spectacol inedit publicului sucevean, cu tineri și copii talentați și recitaluri de excepție cu invitați speciali”, transmite Mihaela Gabriela Morar, Președinta Asociației Culturale Romantic ART.
Intrarea este liberă.