full screen background image

12 martie – Aliniați

De ceva vreme încoace, din ce în ce mai mulți sunt cei care consideră că lucrurile au luat-o puțin razna în sistemul nostru de învățământ. Nu doar programele și programul de la școală par a fi razna. Și așteptările profesorilor și ale părinților nu par să mai aibă un echilibru.

Mă simt puțin debusolată privind cum părinții încep să se așeze pe două rânduri, frumos aliniate: unii care își doresc cu înverșunare copii olimpici, participanți la concursuri de tot soiul care să aducă validarea intersului pentru educația ce se face la dublu – și acasă și cu meditațiile de după școală -, alții care consideră că prea multă carte strică și-și duc copiii la tot felul de ateliere de dezvoltare personală, lăsându-i să înflorească în zona lor de confort, fără a-i impulsiona să-și dorească mai mult. Două rânduri groase, între care e o pauză largă prin care se mai plimbă așezat doar câțiva părinți rătăciți… Un singur lucru e cert, în această lume aliniată a părinților: că marea majoritate dorește binele copiilor. Doar că extremismul e rareori benefic, indiferent de problemă.

S-a spus că e o reacție firească aceasta, cu extremismul alegerilor, într-o societate ce nu mai are valori bine conturate și convingeri educate. Și dacă e adevărată această zicere, sunt slabe șanse să vedem pe la noi părinți care rup rândurile de pe extreme, călătorind mai așezat în drumul de mijloc, alături de copil.

Spuneam că mă simt puțin debusolată între cele două rânduri, pentru că mie mi se păreau lucrurile destul de clare: poți stimula creativitatea și zburdălnicia minții copilului, abia după ce i-ai arătat că există și anumite hotare, dincolo de care lucrurile sunt greu de controlat. Pentru că, am mai spus-o, consider că regulile sunt cele ce-l securizează pe cel mic, asigurându-i un spațiu sigur în care să poată apoi să zburde în liniște, dar în același timp regulile nu trebuie să fie hamuri pe care părintele să le țină mereu amenințător asupra copilului.

Îmi e însă din ce în ce mai îndepărtată imaginea unei școli în echilibru, pe la noi. Pentru că o școală în echilibru e aceea în care profesorii sunt în echilibru. În care profesorii au și ei reguli pe care să le respecte datorită recunoașterii valorilor lor, în care profesorii, la rândul lor, sunt disciplinați, dar știu să cultive libertatea de gândire și exprimare la clasă.

Dar, până la urmă… omul sfințește locul… Că e părinte sau profesor, doritor de ce e mai bine pentru copil, care nu mai așteaptă ca schimbarea să se producă de sus în jos, ci o pornește din el. Cu educație.

ARTICOLE ASEMANATOARE

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza