Zboruri suplimentare de pe Aeroportul “Ştefan cel Mare” din Suceava vor fi introduse către destinaţiile Londra, Roma, Milano şi Bucureşti, a anunţat într-o conferinţă de presă, marţi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur.
El a precizat că, odată cu intrarea în vigoare a orarului de vară, începând din 25 martie, frecvenţa curselor aeriene de la Suceava spre Londra va fi crescută de către compania privată care le operează de la cinci la şapte zboruri pe săptămână.
“Spre Londra vor fi zboruri în fiecare zi a săptămânii. Spre Roma va creşte frecvenţa curselor de la două la trei pe săptămână, iar spre Milano de la trei la patru pe săptămână, şi la cinci zboruri începând din 21 iunie 2018. Toate acestea sunt valabile începând de pe 25 martie 2018”, a spus preşedintele CJ Suceava.
Totodată, el a arătat că şi compania Tarom va suplimenta zborurile interne din Suceava spre Bucureşti, şi retur, de la şapte la 11 frecvenţe săptămânale.
Zborurile suplimentare spre Bucureşti vor fi marţi, joi, vineri şi duminică.
“Cele patru curse noi sosesc la Suceava la ora 18,30, decolează spre Bucureşti la 19,10 şi ajung pe Aeroportul Otopeni la 20,15. Doar zborul de vineri va fi atipic, cu decolare de pe Otopeni spre Suceava la ora 12,30. Vreau să mulţumesc Tarom pentru suplimentarea curselor de la Suceava la Bucureşti. În urmă cu două săptămâni, am avut o discuţie cu directorul general al Tarom şi mă bucur că au decis să crească frecvenţa zborurilor către Bucureşti. Şi sperăm să aducem şi alte veşti bune pentru aeroport”, a spus Flutur.
Pe de altă parte, Flutur a spus că, odată cu introducerea orarului de vară, operatorul privat va renunţa la operarea zborului Suceava spre Veneţia – Treviso, iar Tarom la cel de la Suceava spre Torino.