Militarii Punctului de Lucru Dolhasca și ai Detașamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit, în această noapte, cu trei autospeciale și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, din orașul Liteni.
La sosirea echipajelor, ardea acoperișul casei de locuit, construit din lemn și acoperit cu țiglă, cu pericol de propagare la gospodăria învecinată
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
A ars acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați și s-au degradat pereții portanți și bunuri din interior.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic, generat de coșul de fum (burlan metalic) neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.
Incendiul a fost anunţat, prin 112, la ora 23:29, şi lichidat la ora 1:30.
Pompierii au salvat locuința și anexele gospodărești de la gospodăria învecinată.