Senatorii voteaza astăzi superimunitate pentru judecatorii Curtii Constitutionale. Proiectul de lege prevede că un judecator nu poate fi urmarit penal, reținut sau trimis in instanță fara incuviintarea colegilor săi.
Dacă pentru parlamentari o percheziție, reținere sau arestare nu se poate face decât cu încuviințarea colegilor din Parlament, de ce n-ar fi la fel și pentru judecătorii CCR? O propunere legislativă care a trecut deja de Camera Deputaților și se află miercuri pe masa senatorilor, cu raport favorabil de adoptare, prevede că pentru reținerea, arestarea, percheziția unui judecător al CCR este nevoie de votul a cel puțin două treimi dintre cei nouă judecători ai Curții.
La fel ar trebui să se întâmple și pentru trimiterea în judecată. Chiar dacă este condamnat în primă instanță, un judecător CCR ar urma să-și continue activitatea și să rămână în funcție, dacă decizia de suspendare a sa nu este luată tot prin votul a două treimi dintre colegii săi.
Dar nu sunt singurele privilegii de care ar urma să aibă parte judecătorii CCR. De exemplu, dacă un judecător a fost numit pe un rest de mandat mai mic de cinci ani al unui coleg, el poate fi ales pentru încă un mandat întreg (nouă ani). De asemenea, după expirarea mandatului un judecător al CCR poate deveni avocat sau notar fără a mai da examen și beneficiază de o pensie specială consistentă.
Proiectul a fost iniţiat de grupul minorităţilor, iar Senatul este cameră decizională.