full screen background image

Urmărire în Gălăneşti pentru oprirea unui bărbat care conducea, beat şi cu permisul anulat din 2012, o maşină neînmatriculată

Poliția Municipiului Rădăuți, în cooperare cu Poliţia Orașului Vicovu de Sus, a organizat, joi, o acţiune preventiv-reactivă pe raza de competență pentru reducerea riscului rutier datorat conducerii de vehicule de către persoane aflate sub influenţa alcoolului, a excesului de viteză şi a altor cauze generatoare de accidente rutiere grave.

În cadrul acţiunii au fost constatate 6 infracţiuni, fiind aplicate 27 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9.570 de lei.

De asemenea, a fost reţinut un certificate de înmatriculare.

În jurul orei 13.00, în timp ce acționa pe DN 2H, pe raza comunei Gălănești, un echipaj din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălăneşti a efectuat semnal regulamentar de oprire autoturismului condus de un localnic, de 36 de ani, însă acesta nu s-a conformat și a continuat deplasarea.

S-a procedat la urmărirea autovehiculului pe o distanță de aproximativ 1,5 km, reușindu-se imobilizarea autoturismului și a conducătorului auto.

Cu ocazia controlului, poliţiştii au constatat faptul că datele din certificatul de înmatriculare prezentat de bărbatul de 36 de ani nu corespund cu datele autovehiculului, seria de șasiu înscrisă în certificat fiind diferită față de seria șasiului autovehiculului identificat în trafic.

De asemenea, polițiștii au constatat faptul că autoturismul nu este înmatriculat, numerele aplicate aparținând unui alt autoturism.

Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Interogând bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere anulat din anul 2012, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni la regimul circulației rutiere.

În cauză s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, care a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca, în cursul zilei de vineri, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, pentru stabilirea unor măsuri privative.

comments

comments