Judeţul Suceava se află pe primul loc la nivel naţional în ceea ce priveşte întocmirea amenajamentelor pastorale, a anunţat Haralampie Duţu, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Suceava
Conform acestuia, 111 unităţi administrativ-teritoriale din cele 114 ale judeţului Suceava intră sub incidenţa acestei obligaţii, neconformarea la prevederile legale cu specific ducând la sistarea acordării sprijinului financiar pe suprafaţă pentru deţinătorii de păşuni şi pajişti permanente.
“Judeţul Suceava are o poziţie privilegiată din acest punct de vedere, în prezent amenajamentele fiind realizate 109 de unităţi administrativ-teritoriale, din cele care au această obligaţie. În curs de întocmire se află amenajamentele din Solca şi Gălăneşti, astfel că, la nivel naţional, la acest capitol, judeţul nostru se află pe primul loc în ţară”, a explicat Haralampie Duţu.
Începând cu anul 2018, amenajamentele pastorale devin obligatorii, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană urmărind întocmirea respectivelor proiecte de organizare, administrare şi exploatare a pajiştilor permanente.
Consiliile locale au obligaţia de a include amenajamentul pastoral în cadrul documentaţiei de concesiune sau închiriere a pajiştilor permanente, fondurile necesare pentru întocmirea proiectelor fiind suportate de bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.