Ministerul Sănătăţii a iniţiat o anchetă la spitalele din Băicoi şi Ploieşti în cazul pacientei de 87 de ani, a declarat luni, pentru AGERPRES, secretarul de stat Cristian Grasu.
“O pacientă de 87 de ani care a avut nişte probleme cardiace în data de 2 ianuarie şi s-a prezentat la Spitalul din Băicoi, care este un spital mic cu o secţie de boli interne, nu de cardiologie, a fost direcţionată către UPU la Spitalul din Ploieşti, după care pe data de 6 ianuarie s-a prezentat din nou se pare cu o fibrilaţie atrială paroxistică şi a fost direcţionată către acelaşi Spital Ploieşti de unde a revenit cu recomandare de internare la Băicoi. Doamna doctor în cauză fiind pneumolog se pare că a avut ezitări să interneze un pacient cu fibrilaţie atrială. Noi am iniţiat o anchetă atât la Băicoi, cât şi la Ploieşti şi aşteptăm rezultatele în cursul zilei de astăzi”, a precizat secretarul de stat.
Potrivit unor imagini filmate cu camera ascunsă care au apărut în spaţiul public, o persoană s-a prezentat, în ziua de Bobotează, la camera de gardă a Spitalului Băicoi, spunându-i medicului că a venit cu o pacientă adusă cu ambulanţa de la Spitalul Judeţean Ploieşti, unde nu a putut fi internată din lipsă de locuri.
Medicul Marta Coman a refuzat să interneze bolnava. “Doamnă, ştiţi care e chestia? Io ies din gardă mâine la ora 08,00. Dacă mai îmi vin 20 ca dumneavoastră… (…) Şi aţi venit şi vă trimit acasă. (…) Doamnă, internările nu se fac de la Ploieşti la Băicoi. Aicea eu hotărăsc dacă internez sau nu, nu Ploieştiul peste mine, cum nici eu nu hotărăsc peste ei. (…) Doamnă, de pe data de 2 tot vă plimbaţi. (…) Ce aveţi astăzi, de Bobotează, să vreţi să internaţi? (…) Da’ de ce aş interna-o eu acuma dacă dumneavoastră de pe data de 2 tot staţi pe drum cu ea?”, i-a spus medicul persoanei care însoţea bolnava.
În aceste condiţii, aparţinătoarea i-a cerut medicului să scrie în fişă că nu doreşte să facă internarea şi să pună parafa pe fişă, însă cadrul medical a refuzat.
“Nu, nu vreau io. (…) Dar de ce să scriu? V-au scris destul la Ploieşti. (…) Nu vă scriu, nu îmi merge pixul. (…) Nu vreau, doamnă, să îmi asum nimic din momentul în care Spitalul Judeţean Ploieşti şi-a asumat că nu o primeşte. SJU nu a vrut să o interneze pentru că nu e de internat”, a spus medicul.
În momentul în care aparţinătoarea i-a cerut cadrului medical să se prezinte, Marta Coman nu a răspuns şi, vizibil nervoasă, a rupt fişa pacientei.
“Sunteţi nesimţită. (…) Aduceţi-o aci să o internez, vă rog foarte mult să o aduceţi să o internez. Dă-o dracu de treabă, chiar sunteţi în ultimul hal. Aveţi probleme cu capu’ dacă dumneavoastră tot insistaţi. (…) Dumneavoastră vă bateţi joc de mine”, a mai afirmat medicul.
Managerul spitalului, Andreea Irimescu, a declarat, pentru AGERPRES, că la nivelul unităţii au fost convocate comisiile de etică şi disciplină, iar în cauză vor fi luate “toate măsurile legale”.
Potrivit managerului, medicul respectiv este angajat al Spitalului Drajna şi colaborator al Spitalului Băicoi doar pe camera de gardă.
AGERPRES