full screen background image

Comisia specială reia astăzi discutarea amendamentelor la Codurile penale

Comisia parlamentară specială condusă de Florin Iordache urmează să dezbată astăzi modificările propuse la cele două Coduri penale pentru transpunerea Directivei Parlamentului European privind prezumţia de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces.

Membrii comisiei vor dezbate, în continuare, modificările la Codurile Penale pentru aplicarea Directivei europene referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.

Preşedintele comisiei, Florin Iordache, a anunţat, săptămâna trecută, că până luni senatorii pot depune amendamente la cele trei legi.

„Luni la ora 9:00 vom avea şedinţa comisiei cu discutarea amendamentelor la cele trei legi şi, în continuare, avem discutarea Directivei pentru care grupurile parlamentare au depus amendamente”, anunţa Iordache.

Joi, comisia a amânat pentru luni dezbaterea şi votarea acestor modificări. Încă de la începutul şedinţei de joi a comisiei speciale, PNL şi USR au solicitat suspendarea acesteia şi au acuzat PSD-ALDE că, prin modificările propuse Codurilor penale, se depăşeşte cu mult cadrul Directivei.

„Solicit suspendarea lucrărilor şedinţei, PNL va părăsi lucrările şedinţei urmând să revenit după expirarea perioadei de doliu naţional”, a spus deputatul PNL Cătălin Predoiu.

„În consens suntem şi noi, practic această şedinţă este de informare, nu discutăm, nu dezbatem, nu votăm nimic. Era o informare a colegilor”, i-a replicat preşedintele Comisiei speciale, Florin Iordache.

Predoiu a mai solicitat ca ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să fie şi el prezent la discuţiile din comisie pe marginea modificării Codurilor penale.

„Solicitarea fermă către dumneavoastră şi către Guvern este de a revizui acest proiect până când intrăm în dezbaterea lui, întrucât conţinutul lui, aşa cum a fost distribuit, depăşeşte cu mult scopul Directivei şi nu se mai opreşte doar în marginea consolidării prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la apărare, ci afectează în mod serios politica penală a statului şi capacitatea organelor de anchetă de a-şi îndeplini misiunea de combatere a infracţionalităţii, inclusiv a corupţiei şi a crimei organizate. O altă cerere este aceea de a avea la această masă pe tot parcusrsul discuţiei legată de transpunerea Directivei pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Acest proiect este unul de cooperare judiciară între sistemele judiciare membre ale Uniunii Europene. O discuiţie pertinentă, profesionistă, echilibrată nu poate avea loc fără ministrul Justiţiei la această masă”, a mai spus Predoiu.

„Dacă vedeţi, nici măcar la nivel de secretar de stat nu e prezent ministerul şi, în aceste condiţii, clar nu puteam discuta”, a spus Iordache.

„Ceea ce este cuprins în aceste propuneri legislative depăşeşte cu mult cadrul Directivei privind prezumţia de nevinovăţie. Se atacă practic instituţii importante din procedura penală, din Codul penal, se doreşte reconfigurarea unor infracţiuni, se intră pe procedurile de reglementare asupra probelor, asupra măsurilor preventive, arestării şi aşa mai deprate. Dacă s-ar adopta aceste amendamente, s-ar curăţa de dosare nu doar întreg Parlamentul, dar cred că n-am mai avea de a face cu infracţiuni în România”, a spus la rândul său deputatul USR Stelian Ion.

Membrii comisiei au convenit ca şedinţa să fie reluată luni dimineaţă la ora 9.00.

Ce modificări vor să facă PSD, ALDE și UDMR

Profitând de transpunerea directivei Parlamentului European privind prezumţia de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces, PSD, ALDE şi UDMR au propus o serie de amendamente la Codul Penal şi la Codul de procedură penală.

Unul dintre aceste amendamente interzice orice comunicare publică referitoare la dosarele aflate în curs de urmărire penală şi de judecată.

„În cursul urmăririi penale și al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară sunt interzise comunicările publice, declarațiile publice precum și furnizarea de alte informații, direct sau indirect, provenind de la autorități publice sau orice alte persoane fizice sau juridice referitoare la faptele și persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Încălcarea acestei obligații reprezintă infracțiune și se pedepsește, potrivit legii penale”, se arată într-un amendament depus de PSD şi ALDE la Codul de procedură penală.

De asemenea, social-democraţii şi cei de la ALDE propun ca „în cursul procesului penal să fie interzisă prezentarea publică a persoanelor suspectate de săvârșirea unor infracțiuni purtând cătușe sau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalități de natură a induce în percepția publică că acestea ar fi vinovate de săvârșirea unor infracțiuni”.

Tot la Codul de procedură penală UDMR a propus ca „înainte de pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitive, declarațiile publice și deciziile oficiale provenind de la autoritățile publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca și cum acestea ar fi fost condamnate”.

UDMR a mai propus şi ca „exercitarea dreptului de a nu da nici o declarație pe parcursul procesului penal nu poate fi utilizată împotriva suspectului sau inculpatului într-o etapă ulterioară a procedurii și nu poate fi utilizată la coroborarea faptelor”.

PSD şi ALDE au depus un alt amendament la Codul de procedură penală, potrivit căruia „audierea unei persoane nu poate dura mai mult de 6 ore din 24 de ore”.

digi24

comments

comments