Anda Adam va concerta la Rădăuți în noaptea dintre ani.
În ultima zi din an, la ora 13.00, va avea loc festivalul de datini și obiceiuri de Anul Nou, la care vor patricipa formații de urători din mai multe localități ale județului.
Rădăuţenii vor urmări un spectacol cu cele mai reprezentative obiceiuri de iarnă.
De origine foarte veche, cele mai multe dintre ele s-au păstrat, cu succesive schimbări de funcţie şi cu necontenită accentuare a părţii spectaculoase, până în zilele noastre.
Printre obiceiurile tradiţionale, cele ale sărbătorilor de iarnă ocupă, datorită amploarei lor, un loc deosebit.
Vor fi prezente formaţii din Botoşana, Straja, Horodnic, Ostra, Dolheştii Mici, Ilişeşti, Stroieşti, o formaţie din judeţul Iaşi şi două din Rădăuţi, Ansamblul Popular „Florile Bucovinei” al Casei Municipale de Cultură şi Ansamblul „Ciobănaşul” de la Clubul Copiilor.
Repertoriul lor cuprinde colindele – colinde propriu-zise, colinde de copii – urările de belşug şi recoltă bogată, cu pluguşorul şi cu buhaiul, urarea cu sorcovii, jocurile cu măşti, ţurca sau cerbul, brezaia, cămila, capra, ursul, malanca, jocurile cu păpuşi, dansurile căluţilor sau bumbierii şi căluşerii, şi, în sfârşit, cântecele de stea, vicleimul, irozii, ieslea şi teatrul popular cu tematică haiducească.
Petrecerea de Revelion 2018 va începe în seara aceleiași zile, de 31 decembrie, la ora 22.00, cu un concert susținut de Anda Adam și de interpretul de muzică populară Ionică Moroșanu.
La ora 00.00, rădăuțenii vor asista la un spectacul de muzică, lumină și culoare pe cer.
Focul de artificii care este pregătit va întregi atmosfera specifică trecerii dintre ani.
Radio VIVA FM este partener media al evenimentului.
Doina CRAIU
VIVA FM Rădăuţi